Grădiştea / C. Corbu: Pentru proiectele demarate, cofinanţarea este de 2,3 milioane lei, cea mai mare sumă din 2012 încoace

La jumătatea anului 2018, pe agenda de lucru a primarului Constantin Corbu se află o serie de proiecte, o parte dintre ele fiind deja demarate. Pentru aceste investiţii, estimate la zeci de miliarde de lei vechi, partea de cofinanţare asigurată de Primărie, este în acest an de 23 de miliarde lei vechi, cea mai mare sumă din 2012 şi până în momentul de faţă.

C. Corbu 25 iulie

Domnule primar Corbu, am trecut de jumătatea anului. Aş dori să trecem în revistă principalele obiective demarate în comuna Grădiştea precizând şi în ce stadiu se află aceste investiţii.

Am demarat două investiţii în această perioadă. E vorba de Grădiniţa cu două săli de clasă de la Cuneşti, o investiţie de 700 mii lei unde se vor realiza: subzidire, cămăşuire, schimbarea geamurilor, uşilor, acoperiş aşezat pe placă de beton, fosă septică, centrală termică, depozit de lemne, uzina de apă, astfel încât şi condiţiile preşcolarilor de la Cuneşti să vină în standardele moderne de astăzi.

La o săptămână după ce s-a emis Ordinul de începere la Grădiniţa Cuneşti s-a dat Ordin de începere şi la Şcoala cu cls. V – VIII Rasa, în valoare de 2,3 milioane lei, care presupune de asemenea: subzidire, cămăşuire, acoperiş, centrală termică, uzină de apă, grupuri sociale la nivelul zilelor de astăzi şi o sală de sport de 100 mp cu caracter didactic.

Aici lucrările de abia sunt în faza de clarificare cu proiectantul a unor date referitoare la expertiza tehnică. La Cuneşti însă deja s-a demarat fizic: se toarnă subzidirile, se lucrează la turnarea fosei septice şi la cojirea pereţilor.

Banii provin de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1.

Alte investiţii care se apropie a fi finalizate sunt: Căminul Cultural, în valoare de 500 de mii de euro de la CNI din care 700 mii lei, cofinanţare asigurată de primărie care înseamnă transformarea Căminului Cultural de la Grădiştea într-o sală de cultură modernă, cu sisteme de aer condiţionat, cu încălzire centrală, grupuri sanitare pentru spectatori, cu amenajarea teritoriului în jurul căminului cultural.

 

Au demarat lucrările?

Suntem pe SICAP la CNI care face achiziţia constructorului şi aşteptăm să vedem cine câştigă. Să sperăm că nu vor fi contestaţii. Deci acestea sunt apropiate ca execuţie.

 

Ce mai figurează pe lista dumneavoastră?

În perioada imediat următoare, în august, vom începe realizarea a 2 km de trotuare, 1 km de la Parcul tematic din Grădiştea până la Parcul din Cuneşti. Vor fi trotuare din asfalt cu lăţimea de 1,40 m cu borduri, şi un trotuar de la intrarea în satul Rasa pe partea dreaptă, pe stânga e pista, până la şcoala care se află acum în modernizare.

Totodată vom pietrui în vederea unei viitoare asfaltări pe str. Tudor Vladimirescu din Grădiştea în cadrul aceluiaşi proiect amplu.

Vor intra în execuţie după aceea gardul, tribunele şi tabela electronică la stadionul din Grădiştea, va intra, de asemenea, şi adăpostul pentru câini, obligatoriu din punctul meu de vedere de a-l face.

Suntem la nivelul obţinerii, prin Fondul de Garantare, a avansului pentru canalizare. Deci după ce luăm avansul demarăm procedurile canalizării în satul Grădiştea.

Am ridicat pe SICAP achiziţia publică pentru proiectare şi execuţie pentru cei 8 km de asfalt, în cadrul unui proiect accesat prin PNDL.

Toate aceste lucruri se vor materializa către sfârşitul anului din cauza documentaţiei stufoase şi a problemelor existente şi se vor duce către finalizare… unele au termen de finalizare 36 de luni. De exemplu canalizarea şi potabilizarea, Grădiniţa de la Cuneşti şi Şcoala de la Rasa au termen de finalizare 12 luni.

Stadionul este în regie proprie deci nu avem condiţii de execuţie.

Aşteptăm pentru că am fost informaţi că s-a declarat eligibil şi conform proiectul privind realizarea unui teren multifuncţional de sport în curtea Şcolii cu cls I – IV din Grădiştea împreună cu pista de ciclişti care va definitiva pista de ciclişti pe toată lungimea comunei. Adică se va face a doua parte a pistei de ciclişti în Grădiştea de la Primărie până la ieşirea din comună pe partea dreaptă cu o lăţime mai mare faţă de cea care a fost realizată.

Deci avem o grămadă de proiecte implementate, importante, mai avem proiecte pentru care am primit că sunt conforme şi eligibile dar nu au finanţare. Aşteptăm şi această parte să se concretizeze.

 

Ce ne puteţi spune despre proiectul de potabilizare a apei şi de canalizare?

Proiectul de canalizare şi potabilizare a apei a venit foarte bine, deoarece noi, comuna Grădiştea, am ieşit din Ecoaqua Călăraşi. Ni s-a părut preţul la apă foarte mare. Noi avem acum apa la 2,96 lei şi sperăm să obţinem în baza acestui proiect de potabilizare şi canalizare în continuare licenţa pentru furnizarea apei potabile cu societatea comercială cu acţionar unic Consiliul Local.

Şi despre această societate vreau să fac referire pentru că în baza unei legi apărute în luna mai, societăţile comerciale cu capital local, cu buget local şi nu numai, trebuie să-şi facă consiliu de administraţie.

Am trecut, am făcut toate demersurile, s-a ales consiliul, acum este la nivelul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului.

Important este ca acest Consiliu de Administraţie să ţină cont şi de profitabilitatea acestei societăţi dar şi de interesele pe care societatea trebuie să le rezolve în comună astfel încât să nu creăm dezechilibre şi să putem funcţiona mai departe. Am depus acum pentru prima dată pe POR (Programul Operaţional Regional) şi va începe analiza proiectelor în august pentru Grădiniţă în satul Grădiştea, o grădiniţă nouă care nu se va mai face pe amplasamentul fostei grădiniţe ci în curtea şcolii, în spate. O clădire nouă, astfel încât fosta grădiniţă să rămână cu o altă utilitate pe care i-o va da Consiliul Local ulterior.

Deci avem multe investiţii, inclusiv se lucrează la primărie nouă. Există în acest sens un proiect pentru o primărie nouă, tot în curtea actualei primării care va fi de la peretele dinspre partea de Vest până la intrarea în curte, desfiinţându-se biroul primarului care ar încurca desfăşurarea acestei investiţii pe suprafaţa respectivă.

Totodată am depus şi investim foarte mult în platformele de gunoi de grajd unde trebuie să le repunem la stadiul la care ele au fost executate. Avem acum un proiect de reparaţii capitale: grătare, eliminarea gunoiului, împrejmuire, repunerea în funcţiune a puţurilor piezometrice şi prin acest proiect ne trebuie Autorizaţie de funcţionare de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Vom obţine echipamente noi pentru platformele de gunoi de grajd: tractor, vidanjă, maşină de împrăştiat gunoi, burghiu, pompe, grupuri, vola, deci tot ce este necesar pentru a administra gunoiul de grajd, o mare problemă a zonelor rurale. Bineînţeles, o problemă la fel de mare ca şi cea a gunoiului menajer care pentru zona 4 încă nu s-a stabilit operatorul şi noi încă ne chinuim cu mijloacele auto pentru gunoi pe care le are S.C. Salubris Gălăţui, societate care a fost înfiinţată într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară pe cele 7 comune: Vîlcelele, Odobescu, Independenţa, Grădiştea, Ciocăneşti, Cuza Vodă şi Vlad Ţepeş.

Cam acestea sunt în mare proiectele, care anul acesta sunt susţinute ca parte de cofinanţare de către comuna Grădiştea cu o sumă destul de mare, de fapt cea mai mare de când sunt eu primar, de 2,3 milioane lei (23 de miliarde lei vechi) comparativ cu o sumă pe care am găsit-o, în iunie 2012, de 300 de mii (3 miliarde lei vechi).

Bineînţeles că aceste sume au fost strânse din an în an mai mult pentru că aşa e viaţa, s-a cerut cetăţenilor să respecte legea, să-şi plătească datoriile pe care le au faţă de comună.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.