Ediția a 3-a a Programului Start-Up Nation ar putea fi lansată în perioada aprilie-mai

 Ediția a 3-a a Programului Start-Up Nation ar putea fi lansată în perioada aprilie-mai

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului inițiază astăzi perioada de consultări și dezbateri publice asupra propunerilor de proceduri de implementare aferente programelor pentru IMM-uri ce urmeaza a fi lansate anul acesta și a criteriilor de departajare la finanțare, cu scopul perfecționării cadrului legislativ. Primul program vizat este Start-Up Nation România, ediția a treia.

„Programul Start-Up Nation este apreciat de mediul de afaceri, fiind cunoscut datorită rezultatelor reale în economia românească. Din acest motiv, ne propunem să lansăm în perioada aprilie-mai o a treia ediție, dar care să vină cu îmbunătățiri. În primul rând, ne dorim simplificarea înscrierilor electronice, prin eliminarea planului de afaceri și înlocuirea lui cu un formular electronic simplu, ușor de parcurs și de înteles, cu pași intuitivi și predictibili. De asemenea, împreună cu partenerii de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, lucrăm la o aplicație informatică, care, prin interogare automată a tuturor bazelor de date aferente instituțiilor de stat implicate în emiterea documentelor necesare derulării schemei, va conduce la verificări ale criteriilor administrative și de eligibilitate în timpi record, fără a fi nevoie de niciun alt document de la aplicant”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Primele două ediții ale programului Start-Up Nation au condus la crearea a peste 45.000 de noi locuri de muncă, din care peste 30.000 din rândul absolvenților, șomerilor sau persoanelor defavorizate, dar și la o rată de supraviețuire a afacerilor finanțate de peste 99%.

Propunerea de procedură de implementare a programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-Up Nation România” și criteriile privind evaluarea online a planului de afaceri pot fi consultate aici: https://bit.ly/3taOmG6.

Persoanele care doresc să contribuie la perfecționarea acestor proceduri pot transmite propuneri pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. în termen de 10 zile. Acestea vor fi centralizate, analizate și discutate în viitorul Consiliu Consultativ pentru Dezvoltarea IMM, eveniment ce va fi organizat în cursul lunii martie de către minister, conform prevederilor Legii 346/2004.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.