Box / Aur pentru Fl. Şchiopu la CN de seniori!

box 17 octFinala categoriei 64 kg s-a disputat între doi pugilişti călărăşeni.

Timp de 3 zile (13-15 octombrie) Brăila a găzduit în Sala Polivalentă Danubius Campionatul Naţional de Box pentru seniori, la startul căruia s-au aliniat circa 70 de sportivi.

Finala categoriei 64 kg s-a disputat, în premieră, între doi pugilişti din cadrul CSM Călăraşi. A câştigat aurul Florin Şchiopu care l-a învins pe Daniel Costea, cei doi fiind antrenaţi de fraţii Anghel. O performanţă extraordinară care confirmă pentru a câta oară?, travaliul neobişnuit depus de cei doi antrenori, Valentin şi Georgian Anghel care au creat o generaţie de excepţie pentru boxul călărăşean!

Alţi doi pugilişti călărăşeni au urcat pe podium. George Ceparu a obţinut bronzul la cat. 56 kg (Robert Jitaru, de la Steaua CSM Brăila a devenit campion naţional), aceeaşi medalie revenindu-i şi lui Eduard Tudoran, la cat. 60 kg (titlul i-a revenit lui Alexandru Gheorghe de la CSM Ploieşti). “POVESTEA CONTINUĂ! Noi performanţe pentru boxul călărăşean! AUR, ARGINT şi de doua ori BRONZ pentru sportivii CSM Călăraşi la Campionatul Naţional de Seniori 2016. În premiera pentru boxul călărăşean la o competiţie de seniori, finala de la categoria 64 kg s-a disputat între doi sportivi călărăşeni. Şchiopu Florin (aur), Costea Daniel (argint), Ceparu George şi Tudoran Eduard (ambii bronz), antrenaţi de Valentin si Georgian Anghel, sunt cei patru minunaţi sportivi ai CSM Călăraşi care au reuşit să se claseze pe podium la acest campionat, unde s-a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate din istoria boxului călărăşean la nivel de seniori. Finala cat. 64kg, disputată între Şchiopu Florin şi Costea Daniel, a fost un meci special atât pentru sportivi cât şi pentru antrenori iar sentimentele trăite pe marginea ringului, când vezi ca doi sportivi antrenaţi de tine sunt adversari direcţi într-un meci oficial sunt sentimente greu de descris în cuvinte. Nu poţi să te bucuri la victorie şi nici să fii trist la înfrângere. Suntem mândri de amândoi şi vă felicităm pe toţi patru pentru această frumoasă performanţă” se arată pe pagina de facebook a secţiei de box masculine a CSM Călăraşi.

Campionatul Naţional de Box pentru seniori din acest an a fost organizat de AJ Box Brăila şi FRF Box.

Iată lista noilor campioni naţionali ai României

Cat. 46-49 kg: Ionuţ Vulpe (Callatis Mangalia)

Cat. 52 kg: Sebastian Arbuz (SCM Ştiinţa Bacău)

Cat. 56 kg: Robert Jitaru (Steaua Bucureşti / CSM Brăila)

Cat. 60 kg: Alexandru Gheorghe (CSM Ploieşti)

Cat. 64 kg: Florin Şchiopu (CSM Călăraşi)

Cat. 69 kg: Marian Piţa (Steaua Bucureşti / CSM Brăila)

Cat. 75 kg: Bogdan Juratoni (Dinamo Bucureşti)

Cat. 81kg: Andrei Arădoaie (Dinamo Bucureşti)

Cat. 91 kg: Cătălin Cristea (CSM Târgovişte)

Cat. +91 kg: Mihai Nistor (SCM Ştiinţa Bacău)



Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.