Social - democraţii se reunesc, sâmbătă, în congres extraordinar

Social - democraţii se reunesc, sâmbătă, în congres extraordinar

Social-democraţii se reunesc sâmbătă în congres extraordinar, pentru a-şi alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al partidului.

 

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat vineri candidaturile la funcţiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfăşurare a congresului şi modificările la statut.

"Am stabilit modul de desfăşurare a congresului, modificările pe care le vom face în statut şi am validat candidaturile pe cele trei funcţii care vor fi votate mâine în cadrul congresului", a precizat preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, la finalul CExN.

Dăncilă a spus că pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt înscrise patru persoane, iar toate cele patru candidaturi au fost validate de Comitetul Executiv Naţional. Ea a menţionat că pentru funcţia de preşedinte al PSD au mai fost două candidaturi, dar care nu îndeplinesc condiţiile şi nu au fost supuse votului în CExN.

Cei patru candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu. Candidaturile lui Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate.

La funcţia de preşedinte executiv s-au înscris iniţial patru social-democraţi. Vineri, Eugen Teodorovici şi-a retras candidatura, în cursă rămânând Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota.

Pentru funcţia de secretar general au rămas în competiţie Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar şi Felix Stroe, după ce Marius Dunca s-a retras.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, la congres vor fi alegeri într-un singur tur.

Congresul extraordinar al PSD are loc la Sala Palatului şi începe la ora 11,00.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.