D. Coarnă: Inițiativa legislativă a aparținut PSD

D. Coarnă: Inițiativa legislativă a aparținut PSD

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat miercuri proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, inițiativă legislativă promovată de PSD, după cum a susținut deputatul Dumitru Coarnă care a mai precizat că e vorba de indemnizații speciale și nu de pensii speciale. Am avut o săptămână extrem de complexă, cu foarte multe provocări. Aţi observat că ieri (n.r. miercuri, 17 februarie), în Parlament, (…) camerele reunite au votat abrogarea a două articole din Legea 96, Statutul parlamentarilor art. 49 şi 50 care vorbeau despre acele indemnizaţii speciale cu precizarea că iniţiativa legislativă, în tot, a aparţinut PSD. Practic ne-am pliat pe ceea ce am cules în campania electorală. Una dintre problemele cetăţenilor era această Lege a indemnizaţiilor speciale pe care le primeau parlamentarii. Nu vorbim despre pensii pentru că acolo este clar, ci de indemnizaţie specială, o sumă de bani pe care statul român o acorda fiecărui parlamentar în momentul în care i se deschidea dreptul la pensie, era condiţionată de număul de mandate şi se ajungea undeva la un maxim de 9 mii lei. Repet, o iniţiativă curată, formulată de PSD cu tot ceea ce înseamnă respectul constituţional. A fost votată, cu excepţia grupului parlamentar al UDMR, tot spectrul politic din parlament a votat această iniţiativă introdusă de PSD.”, a declarat la sediul PSD Călărași, Dumitru Coarnă care a taxat și atitudinea de “muscă la arat”, afișată de grupul parlamentar USR cu privire la promovarea acestei teme. “Am văzut o atitudine gen de „musca la arat” a celor de la USR care au încercat să se urce pe munca noastră şi încearcă în comunicare publică să transmită alte mesaje. Dacă priviţi ordinea de zi, o să observaţi că două iniţiative ale lor au fost respinse de plenul reunit, iar iniţiativa PSD a fost admisă.”, a continuat parlamentarul călărășean.

În altă ordine de idei, Coarnă a mai adăugat că dacă legea nu va fi atacată la Curtea Constituțională, atunci va fi promulgată de președinte și ulterior publicată în MO. “Asta înseamnă că, dacă nu va fi atacată la Curtea Constituţională, o să meargă la preşedinte după care va fi publicată în Monitorul Oficial, aşa cum spune art. 78 din Constituţie iar în termen de 3 zile ar trebui să producă efecte. Deci vorbim doar despre parlamentari, indemnizaţii speciale. Sigur că tema rămâne deschisă cu privire la pensii speciale, pentru că celelalte categorii despre care am vorbit în spaţiul public sunt beneficiari de pensii, nu de indemnizaţii. Sunt lucruri total distincte.”, a conchis deputatul Dumitru Coarnă.

Parlamentul a dezbătut miercuri propunerilor legislative pentru eliminarea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori. Comisia pentru statut a propus, în urma dezbaterilor, un raport privind adoptarea propunerii iniţiate de PSD şi respingerea proiectelor PNL şi USR PLUS pe aceeaşi temă.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.