MDLPA | Obiectivul de investiţii „Reabilitarea Palatului Administrativ Călăraşi” se află în evidenţa CNI

MDLPA | Obiectivul de investiţii „Reabilitarea Palatului Administrativ Călăraşi” se află în evidenţa CNI

Reabilitarea Palatului Administrativ care găzduieşte în acest moment sediul Prefecturii se află în evidenţa Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), susţine Claudiu Vasile Răcuci, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în răspunsul la interpelarea adresată în urmă cu 3 luni ministrului MDLPA, Attila Cseke de către senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu.

„Obiectivul de investiţii „Reabilitarea Palatului Administrativ Călăraşi” şi transformarea acestuia în Centru Socio-Cultural se află în evidenţa Companiei Naţionale de Investiţii şi urmează să fie introdus pe lista sinteză din cadrul subprogramului „Aşezăminte culturale”.

Ulterior introducerii pe lista sinteză, în corelare cu alocaţiile bugetare disponibile pentru Programul Naţional de Construcţii de Interes Public (PNCIPS), reprezentanţii CNI SA solicită beneficiarilor documentele necesare promovării indicatorilor tehnico – economici, în conformitate cu prevederile normative ale OUG 25 / 2001 cu modificările şi completările ulterioare. Lista documentelor solicitate, atât pentru Etapa I cât şi pentru Etapa II poate fi consultată accesând Ghidul de depunere a solicitărilor pentru PNCIPS, publicat pe site-ul CNI SA, la secţiunea Proiecte / Documente utile.

Finanţarea unui obiectiv de investiţii în cadrul PNCIPS este asigurată numai după aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii prin emiterea Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei sau a Hotărârii Guvernului de aprobare a indicatorilor tehnico – economici, după caz, în conformitate cu prevederile legale ale Hotărârii Guvernului nr. 207 / 2020 şi numai în corelare cu alocaţiile bugetare destinate PNCIPS derulat de Compania Naţională de Investiţii SA, în baza OG 25 / 2001, aprobată cu modificările şi completările ulterioare.”, se arată în răspunsul adresat, pe 18 iunie, parlamentarului social – democrat de către reprezentantul MDLPA.

În plenul şedinţei Senatului din 10 martie, senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu a dresat ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila interpelarea având ca obiect „Reabilitarea Palatului Administrativ Călărași”.

„Stimate domnule ministru,

Clădirea reprezentativă pentru municipiul Călărași, cunoscută sub denumirea de „Palat Administrativ”, se află în momentul de față într-o stare ce nu face cinste statutului de monument arhitectural. În prezent, clădirea este utilizată doar în proporție de 35%, ca sediu al Instituției Prefectului, restul clădirii (nefolosită) fiind supus unui grad rapid de degradare.

Consiliul Județean Călărași, în calitate de administrator al clădirii, a formulat numeroase cereri de finanțare pentru reabilitarea clădirii și transformarea acesteia în centru socio-cultural, dar până în momentul de față nu s-a găsit nicio finalitate concretă.

Subliniez faptul că dimensiunea și gradul de intervenție necesar depășesc posibilitățile de finanțare ale autorităților locale, Consiliul Județean Călărași făcând eforturi mari pentru împiedicarea degradării acesteia. Reabilitarea acestei clădiri și acordarea destinației de centru socio-cultural reprezintă o necesitate stringentă atât pentru stoparea degradării acestui monument arhitectural reprezentativ, cât și pentru crearea unui spațiu socio-cultural atât de necesar instituțiilor de cultură și, în special, cetățenilor județului Călărași.

Vă rog, domnule ministru, să dispuneți măsurile necesare pentru analiza și rezolvarea cu prioritate a solicitării Consiliului Județean Călărași, tergiversarea finanțării acestui important obiectiv putând avea consecințe ireparabile în ceea ce privește structura clădirii.”, se arăta în conţinutul interpelării.

 

Reabilitarea clădirii construită în anul 1898 de arhitectul italian Giussepe Ciconi a fost însă blocată de prefectul liberal, Valentin Barbu care a transmis, pe 2 iunie 2021, conducerii CNI că din cauza situaţiei juridice ambigue în care se află fostul Palat administrativ „Ministerul Afacerilor Interne va face, în perioada imediat următoare, unele demersuri legislative ce vor viza revocarea dreptului de administrare temporară (n.r. a Consiliului Judeţean Călăraşi), în măsura în care acesta este un bun de uz şi interes public naţional aşa cum se precizează în cadrul art. 1 din HG 706 1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reşedinţă de judeţe în administrarea instutţiei prefectului, cu modificările şi completările ulterioare şi nu unul de uz şi interes public judeţean.”

Reacţia n-a întârziat să apară, preşedintele Vasile Iliuţă declarând că imobilul se află în administrarea Consiliului Judeţean, solicitându-i prefectului demisia.

 

În plenul şedinţei ordinare din aprilie 2021, Consiliul Judeţean a adoptat în unanimitate Hotărărea de predare a amplasamentului și de asigurare a condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Centru socio-cultural Călărași (fost palat administrativ)”.

Consiliul Județean Călărași se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafața de teren necesar pentru depozitarea și organizarea șantierului precum și finanțarea cheltuielilor pentru: aviz tehnic de racordare, proiectare, racorduri la utilități (energie electrică, canal, apă, gaz sau alt tip de combustibil utilizat), comisioane cote legale, cheltuieli diverse și neprevăzute, în valoare de 1.177.006,25 lei exclusiv TVA, 1.400.564,80 lei cu TVA.

Conform devizului, valoarea finanțată prin CNI este de 76.879.282,28 lei (TVA inclus). Valoarea totală a investiției este de 78.279.847,08 lei (TVA inclus).

După predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, Consiliul Județean Călărași se obligă să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioadă de minim 15 ani.

La începutul anului, conducerea CJ a solicitat consilierilor județeni adoptarea unei Hotărâri privind contractarea unui împrumut de 87 de milioane de lei, pe lista de investiții propuse spre finanțare figurând și palatul administrativ. Hotărârea n-a fost votată de consilierii PNL și USR.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.