Preşedintele Vasile Iliuţă a menţionat joi că în plan local colaborarea politică cu PNL este din ce în ce mai bună, obiectivul fiecărei părţi fiind acela de a transpune în practică programul de guvernare asumat de cele două mari formaţiuni politice la nivel guvernamental.
„Avem o colaborare politică cu PNL, să zicem, din ce în ce mai bună. A fost destul de greu la început pentru că ne-au despărţit anumite acţiuni, şi ale lor şi ale noastre care ne-au pus într-o situaţie delicată. Încercăm pe programul de guvernare să ne aducem contribuţia şi să punem în aplicare deciziile care se iau la nivel naţional.”, a declarat Iliuţă care a admis că şi relaţia cu prefectul liberal, Valentin Barbu s-a îmbunătăţit. „Relaţia cu prefectul s-a îmbunătăţit. Nu mai avem probleme să ne atace hotărârile de Consiliu, lucrurile, az, funcţionează într-o normalitate. Domnia sa dacă mai are vreo problemă, ne sună, ne notifică, nu mai atacă direct în contencios Hotărârile de Consiliu Judeţean. S-a normalizat relaţia cu Prefectura Călăraşi.”, a conchis şeful social – democraţilor călărăşeni.