PSD | D. Coarnă: Amendamentul introdus de USR e redundant

PSD | D. Coarnă: Amendamentul introdus de USR e redundant

Amendamentul posibil neconstituţional din proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost depus de USR, a declarat joi la Călărași, deputatul PSD, Dumitru Coarnă.

„Există o singură problemă, pe care am remarcat-o ieri. USR s-a băgat în seamă şi a introdus un amendament în care se spune ceva de genul că inclusiv cei în plată. Amendamentul este redundant. Dacă citeşti Constituţia şi ştii un pic de gramatică, nu trebuia să scrii un lucru de două ori, cu acelaşi efect. Constituţia este extrem de clară, art. 15, repet, legea dispune pentru viitor întotdeauna, nu retroactivează niciodată, cu două excepţii: contravenţional şi penal. Dar, atenţie!, şi acolo vorbim de legea mai favorabilă. Ori în momentul în care legea va produce efecte juridice, toţi care sunt, în opinia mea, beneficiarii acestui drept şi cel care a deschis dreptul şi cel căruia urmează să i se deschidă, au pierdut acest drept. Nu trebuie să vin cu acel amendament care e o redundantă, practic e o repetiţie. Acolo ar putea să fie o portiţă deschisă pentru Curtea Constituţională. Să vedem cum o să se comporte Curtea dacă va fi sesizată.”, a susținut Coarnă care a conchis “Cred că cei de la UDMR, după cum i-am văzut, atitudinea din Parlament, au posibilitatea asta să atace la Curte. Sau un om care are un interes în cauză, un pensionar.”

Și deputatul PNL, Florin Roman, a susținut că actualul proiect privind pensiile speciale va avea mari probleme de constituţionalitate. “Eu am mai văzut filmul ăsta şi alţi colegi în legislatura trecută de două ori pe două proiecte ale PNL, unul care abrogă în totalitate toate pensiile speciale şi altul, urmare a înţelegerii liderilor de grup de la acea vreme, pe o impozitare, ambele votate cu mâna sus de tot Parlamentul României, care niciodată nu au produs efecte. (...) Astăzi au fost trei proiecte - unul singur a fost original - cel al PNL, care prevedea abrogarea capitolului 11, articolele 49 şi 50, şi care într-adevăr rezolvă problema pe viitor, dar lăsa nerezolvată problema celor în plată. Actualul proiect - şi aici vorbesc pentru românii de acasă, nu vă bucuraţi încă - care a fost amendat şi care prevede inclusiv oprirea celor aflaţi în plată - din punctul meu de vedere va avea mari probleme de constituţionalitate", a susţinut Florin Roman, în Plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.