C. Bîrcă: Neînțelegea lor era vizibilă și a culminat în momentul în care deputații PSD au depus a doua moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății

 C. Bîrcă: Neînțelegea lor era vizibilă și a culminat în momentul în care deputații PSD au depus a doua moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății

Disensiunile din ce în ce mai evidente în coaliția de guvernare dintre PNL, pe de o parte și USR PLUS, pe de altă parte au fost “semnalate” și Constantin Bîrcă, deputatul PSD de Călărași relatând joi că aceste “fricțiuni” au apărut și în Parlament, atât în ședințele de plen ale Camerei Deputaților cât și la nivelul comisiei pentru agricultură din care face parte.

“Pentru prima dată, săptămâna asta, în comisia pentru agricultură, colegii din USR au votat împotriva colegilor lor din arcul guvernamental, mă refer la parlamentarii PNL. Într-adevăr, erau niște proiecte propuse pentru a fi respinse pentru că nu-și mai găseau utilitatea la momentul acesta, proveneau din vechea legislatură. Dar chiar și așa, au votat unul împotriva celuilalt, lucru care s-a întâmplat și în ședințele de plen ale Camerei Deputaților. Neînțelegea lor era vizibilă și a culminat în momentul în care deputații PSD au depus a doua moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, pentru că era normal. Ceea ce vedeți dvs., vedem și noi și toată țara, anume oamenii mor în spitale, lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie.

Am depus o moțiune simplă care n-a mai ajuns la vot pentru că premierul a înțeles, cam târziu din punctul nostru de vedere, să-l remanieze pe fostul ministru Vlad Voiculescu.”, a susținut joi într-o conferință de presă organizată la sediul PSD Călărași deputatul Constantin Bîrcă.