Apolitic, dar tot…politic!

Apolitic, dar tot…politic!

Vedeta săptămânii care tocmai se încheie este prefectul judeţului. Încă de luni, generalul ®, Marian Stoica a dat curs sarcinilor trasate, în weekend, de conducerea partidului, solicitând convocarea consilierilor județeni în ședință pentru a doua zi, 15 septembrie. Asta după ce sâmbătă, prezent la lucrările şedinţei extraordinare convocată la solicitarea a 12 consilieri n-a scos o vorbuliţă! “Pe această cale (n.r. prefectul judeţului) face un apel către domnii consilieri județeni în funcție, membri ai Consiliului județean Călărași, să participe la ședința din 15 septembrie 2020, ora 10.00, pentru a decide cu privire la probleme stringente de interes județean, respectiv asigurarea transportului elevilor și urgentarea plății salariilor restante ale angajaților D.G.A.S.P.C. Călărași. De asemenea, Prefectul județului Călărași are încrederea că toți consilierii județeni în funcție, în baza mandatului cu care au fost învestiți de către cetățeni, vor pune mai presus de orice importanța îndeplinirii serviciilor publice de interes județean - școală, asistență socială, și vor da curs convocării de a participa la ședința din 15 septembrie 2020.” se arăta într-un comunicat de presă transmis în cursul zilei de luni.

A doua zi, nimic nou sub soare! Consilierii judeţeni PSD şi nu numai au fost de neclintit, refuzând să participe la a 4-a “extraodinară” de îndată, ceea ce l-a determinat pe Stoica să susţină, tot printr-un comunicat de presă “Le mulțumesc consilierilor care au răspuns prezent la ședința convocată astăzi, cred că nu s-a înțeles ceea ce am dorit să facem prin această şedinţă. (…) Nu înțeleg de ce atâta reticență pentru un lucru care ne era la îndemână și astăzi îl puteam rezolva.”

Le-a bătut obrazul degeaba!

Conform directivelor de partid, chiar în acea zi, prefectul a transmis Consiliului Judeţean că a luat decizia de a ataca la instanţa de contencios Hotărârea 113, adoptată de consilierii judeţeni, cu privire la organizarea unei şedinţe ordinare pentru vineri 18 septembrie. Motivul? În opinia sa, consilierii judeţeni n-ar avea dreptul să convoace o „ordinară” întrucât acest drept revine doar preşedintelui Consiliului Judeţean. Prin urmare, rectificarea rămâne tot acolo, pe hărtie!

Dar Consiliul Judeţean nu mai are din 18 august un preşedinte ales! Ori consilierii judeţeni, prevalându-se de prevederile art. 240 din Codul Administrativ, tocmai asta au făcut: au creat cadrul alegerii unui nou preşedinte care să poată promova proiectele de hotărâre, aşteptate şi de salariaţii DGASPC şi de elevi.

Demersul juridic al prefectului care a creat un blocaj de toată frumuseţea nu i-a intimidat pe consilieri să participe vineri la şedinţa ordinară în care au adoptat şi PH-urile invocate pe convocatorul şedinţelor extraordinare de îndată dar au ales, prin vot, potrivit prevederilor legii 215 / 2001 preşedintele CJ care va rămâne în funcţie până ce următorul, cel ales de popor pe 27 septembrie va depune jurământul.

Politicienii l-au taxat, ulterior, pe prefect, „somându-l” să nu se mai implice în jocul politic. Așteptăm ca aparatul de specialitate al Consiliului Județean Călărași și cel al Instituției Prefectului să înceapă demararea procedurilor pentru rezolvarea acestei situații fără precedent. Îl somez public pe prefectul Marian Stoica să-și respecte atribuțiile funcției și să nu se mai implice în jocul politic!” a precizat pe Facebook, la scurt timp după terminarea şedinţei ordinare de vineri, fostul preşedinte al CJ, Vasile Iliuţă, candidatul PSD pentru preşedinţia acestei instituţii la localele din 27 septembrie.

Ce va face în continuare prefectul? E previzibil. Va spune că şedinţa de vineri n-are nicio valoare, susţinând că el a „suspendat-o” anterior în instanţă, odată cu atacarea ei în contencios.

Prefectul a intrat în ringul politic deşi n-ar fi vrut s-o facă. Surse politice, destul de credibile, pretind însă că Stoica ar fi vrut să facă un pas în lateral încă de la bun început. Din 31 iulie când a semnat Ordinul de încetare a mandatului de ales judeţean al lui Vasile Iliuţă care pe cale de consecinţă a pierdut şi funcţia de preşedinte al CJ. Mai exact, prefectul şi-ar fi dorit să “intre” în concediu, pasând întreaga responsabilitate subprefectului Nicolae Dumitru care şi-a pus şi el autograful pe Ordinul mai sus – menţionat dar presiunea a fost prea mare şi n-a mai avut ce face. Aşa s-a ales şi cu o plângere penală, întrucât Ordinul fusese emis deşi Iliuţă nu era la acel moment membru al PSD Călăraşi!

“Povestea” cu Ordinul a ajuns în instanţă dar pentru că în România / Călăraşi, justiţia este liberă şi independenă, nici până acum, cei îndreptăţiţi n-au reuşit să dea un verdict deşi s-a scurs mai bine de o lună iar lucrurile sunt foarte limpezi.

Cel mai probabil după locale, prefectul va fi sacrificat. Probabil la cererea sa. Dar ce mai contează?! Deocamdată, salariaţii DGASPC sunt în grevă japoneză şi mai ştiu că vor întâmpina, în curând, aceleaşi necazuri şi cu salariile pe septembrie.

Iar prefectul şi-a încasat cu regularitate şi pensia şi salariul. Şi nu-s deloc de neglijat! Aât s-a putut!

Şi ce e foarte important, Valentin Barbu rămâne “şef” peste Consiliul Judeţean deşi nu l-a ales nimeni! #sepoate. Să trăiască România Normală!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.