D. Zamfir, dupa audierea guvernatorului BNR: Mi-a întărit convingerea că BNR intervine în calcularea cursului ROBOR

D. Zamfir, dupa audierea guvernatorului BNR: Mi-a întărit convingerea că BNR intervine în calcularea cursului ROBOR

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a fost audiat marţi, alături de întregul Consiliu de Administraţie al BNR, în comisiile economică şi buget ale Senatului. La şedinţă a participat şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deşi nu este membru al comisiilor.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, la audierea din Comisia economică din Parlament, că 80% din profitul Băncii Naţionale ajunge la stat, fiind singura bancă centrală care are un asemenea impozit. El a mai spus că, în momentul în care au existat pierderi, „statul român nu a dat un cent”.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economice, i-a spus lui Isărescu, în timpul audierii, că profitul BNR a fost folosit pentru bonusuri.

Guvernatorul BNR a declarat că o cale pentru a avea dobânzi mai mici o reprezintă reducerea deficitului, transmiţându-i lui Şerban Nicolae că politicienii pot face acest lucru fiind ”cu bugetul în faţă”.

Mugur Isărescu a mai spus, marti, că a acuza că se fac manipulări pe piaţa interbancară înseamnă a acuza şi Trezoreria statului că participă la aceste manipulări.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice din Senat, a declarat marţi că discuţiile de la audierea guvernatorului BNR i-au întărit convingerea că banca centrală intervine în calcularea ROBOR.

Zamfir a adăugat că guvernatorul Băncii Naţionale a confirmat că ROBOR "este o înţelegere între bănci", înţelegere interzisă de Legea concurenţei.

În context, Daniel Zamfir a mai precizat că România este astăzi cea mai săracă ţară din UE, "ţară în care cetăţenii plătesc cele mai mari costuri la dobânzi şi în care băncile au profit dublu, chiar triplu faţă de UE", iar guvernatorul BNR ar fi trebuit să identifice soluţii de dezvoltare a ţării, împreună cu Parlamentul, sistemul bancar şi Guvernul.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.