ALDE / L. State: ÎCCJ a încălcat legea începând cu anul 2014 precum şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor implicate

ALDE / L. State: ÎCCJ a încălcat legea începând cu anul 2014 precum şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor implicate
fShare
18

După ce CCR a constatat că toate completurile de 5 au fost constituite nelegal la ICCJ, vine bomba. Luju.ro arată că şi completurile de 3 au fost formate cu încălcarea legii. În aceste cazuri, legea este cât se poate de clară: hotărârile pronunţate de un astfel de complet format nelegal sunt nule de drept. Cu privire la noţiunea de compunere a completului, Curtea Constituţională, prin Decizia 685 din 7 noiembrie 2018, a stipulat că: “Pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme – noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia,ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională...” scrie Luju.ro.

Preşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State s-a referit la cele semnalate mai sus susţinând că “Prin decizia CCR, ÎCCJ a intrat în legalitate cu completurile de cinci judecători. CCR, prin decizia pe care a dat-o, a scos în evidenţă o problemă serioasă legată de neaplicarea prevederilor legale de către Instanţa Supremă.”

State continua subliniind că “Practic, conform CCR, ÎCCJ a încălcat legea începând cu anul 2014 precum şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor implicate. Acţiunea disciplinară într-un asemenea context este un lucru firesc, pentru ca asemenea situaţii să fie evitate pe viitor, iar Instanţa Supremă să nu mai treacă din nou prin situaţia în care să fie în ilegalitate. Semnele de întrebare privind ÎCCJ au apărut ca urmare a acţiunilor reprezentanţilor instituţiei, în frunte cu şefa acesteia. Dacă legea era respectată şi aplicată de către ÎCCJ, atunci nu s-ar fi ajuns la contestarea la CCR şi nici la reluarea procesului de selecţie a judecătorilor.”