Despre Dunărea, întotdeauna numai de bine!

Despre Dunărea, întotdeauna numai de bine!

Desigur, orice înfrângere este dureroasă, cu atât mai mult cu cât diferența de pe tabelă e și mai clară.

Așa cum s-a întâmplat și miercuri, la Călărași când Dunărea a fost învinsă net acasă de CS Mioveni cu 1-5. A fost al doilea eșec consecutiv “la scor” pentru echipa lui Cristi Pușcaș care n-ar trebui, totuși, să fie ostracizată în contextul în care problemele financiare în care se zbate clubul au devenit extrem de acute fiind resimțite din plin de jucători, antrenori și de toți cei care mai mult mai puțin fac posibilă prezența “galben – albaștrilor” pe teren, etapă de etapă.

Poate pentru cei care pot trăi doar cu “aer”, lipsa alarmantă a resurselor financiare reprezintă mai degrabă o scuză. Și nimic mai mult! Să le oferim îngăduință, poate că într-o bună zi vor descoperi că se trăiește la fel de bine și cu răsplata muncii în buzunare.

E drept, Dunărea a încasat 9 goluri în ultimele două partide, marcând în schimb doar 2. Un bilanț devastator, de neacceptat pentru cei mai mulți dintre iubitorii fotbalului călărășean. Au și ei dreptatea lor, însă e vorba de aceeași Dunărea care, după un efort fantastic, s-a calificat în TOP 6, competiție rezervată celor mai bune 6 echipe ale sezonului regular. Ba mai mult, să le reamintim scepticilor că elevii lui Pustai s-au clasat pe locul 2, la un punct în spatele Craiovei și tot la un punct dar peste, culmea! CS Mioveni și FC Rapid, echipe de la care tocmai ce-a încasat 9 goluri! Ăsta e fotbalul care pe cât e de frumos, pe atât e de neiertător când nu ești în formă sau traversezi momente dramatice.

Pe de altă parte, nu mai e un secret, Dunărea e un club dependent 100% de finanțarea publică asigurată din 2018 încoace exclusiv de Consiliul Județean. O altă instituție arătată cu degetul de “vânătorii” de scalpuri de politicieni, singurii responsabili de traseul sinuos al echipei nu și de succesele acesteia!

Bugetul CJ, din care se finanțează și activitatea fotbalistică, a fost adoptat luni, adică acum două zile, doar de cei 16 consilierii ai majorității PSD. Ceilalți 15, de la PNL, USR și PRO România, fie s-au abținut, fie n-au participat la vot. Așa consideră dumnealor că trebuie să acționeze partidele de opoziție. Blochează tot ce nu le convin după care “urlă” pe unde pot, susținând că investițiile sunt la pământ iar fotbalul, adică Dunărea Călărași trebuie pus / pusă pe butuci pentru că înghite mulți bani. În România, nu doar performanța ci și supraviețuirea a devenit un lux. Și ca să vedeți cât sunt de bine intenționați în raport cu fotbalul, s-a trezit deunăzi o divă de la USR îndrugând bazaconii cum că ar fi la fel de bine ca CJ să finanțeze și handbalul masculin deși echipa AHC Dunărea 2014 e dezafiliată din Liga Națională. De fapt, e oale și ulcele!

În astfel de momente critice, fotbalul, cu tot ce implică el, are nevoie nu doar de sprijin financiar ci și de înțelegere. Jucătorii, antrenorii și toți ceilalți din jurul lor merită măcar acum un dram de bunăvoință. Eu, unul, sunt sigur că într-o bună zi îi vom aplauda din nou, așa cum am făcut-o, mai alaltăieri cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Pentru că Dunărea e o investiție sufletească, înainte de toate!

O vorbă grea, în minus, azi, înseamnă un zâmbet, în plus, mâine!