S. Vrăjitoru: SF-ul pasajului de la Drajna ar putea fi gata până la începutul lunii octombrie

S. Vrăjitoru: SF-ul pasajului de la Drajna ar putea fi gata până la începutul lunii octombrie

Deputatul PSD Călăraşi, Sorin Vrăjitoru, a declarat că, duă toate probabilităţile Studiul de Fezabilitate privind Pasajul de la Drajna ar putea fi elaborat până la începutul lunii octombrie, adăugând că în această săptămână ar putea demara forajele pentru studiul geotehnic. „Săptămâna trecută am luat legătura cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa ca să văd stadiul de implementare al investiţiei privind Pasajul de la Drajna. Primesc săptămânal raport de progres cu privire la documentele care s-au emis şi la paşii care urmează să se facă. În acest sens, acum vreo 2 săptămâni s-a făcut o adresă către CFR pentru obţinerea unui aviz ce trebuia dat prin Comitetul Tehnico Economic. Avizul a fost emis şi urmează ca în această săptămână, sper să nu mă înşel, să înceapă forajele în 7 puncte pentru studiul geotehnic” a declarat pentru www.arenamedia.ro Vrăjitoru care a continuat „Elaborarea Studiului de Fezabilitate este în termen, după cum am primit asigurări. Se pare că la sfârşitul lunii septembrie, cel mai târziu la începutul lunii octombrie, SF-ul să fie gata! Urmează apoi CTE-ul de la Ministerul Dezvoltării şi obţinerea tuturor avizelor necesare pentru scoaterea la licitaţie a PT-ului şi Execuţiei. Dacă toate lucrurile decurg normal şi nu vor apărea şi celebrele contestaţii, estimăm ca în mai, iunie, anul viitor să înceapă lucrările la acest pasaj atât de important nu doar pentru călărăşeni ci şi pentru România.”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la jumătatea lunii iulie, că realizarea pasajului de la Drajna va fi unul dintre obiectivele pe care le va urmări şi că va analiza propunerea de a acorda bonusuri astfel încât lucrările să fie terminate cât mai repede.

„Am vorbit despre pasajul de la Drajna atît la Călăraşi, cât şi aici la Ialomiţa, ştim că este o problemă, după cum ştiţi am înfiinţat Departamentul pentru Infrastructură în subordinea primului-ministru. Aceste pasaj va fi unul din obiectivele pe care le vom urmări, voi avea o discuţie cu dl ministru Cuc, vedem care este stadiul actual. Vrem să urgentăm lucrurile la acest pasaj, chiar propunea domnul ministru Teodorivic să acordăm chiar un bonus, astfel încât acest pasaj să fie terminat cât mai repede. Din punct de vedere al primului-ministru voi avea o foaie de parcurs săptămânală, referitoare la lucrările care se fac la acest pasaj”, a declarat atunci premierul.

Pasajul Denivelat Superior de la Drajna urmează fie construit pe DN 21, la km 105+500, peste calea ferată, într-o zonă în care se formează frecvent cozi.

Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate pentru pasaj a fost semnat în 23 mai 2019. Acest contract, în valoare de peste 430.000 de lei, vizează şi pregatirea documentatiei de atribuire pentru execuţia lucrărilor, asigurarea asistentei pentru sustinerea aplicatiei de finantare şi asigurarea asistenţei pe durata desfăşurării procedurii de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.