R. Paţurcă: Pentru educație, domeniu prioritar, vom devansa aplicarea majorării salariale

R. Paţurcă: Pentru educație, domeniu prioritar, vom devansa aplicarea majorării salariale

Guvernul a majorat, prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă adoptată recent în cadrul unei şedinţe extraordinare, pensiile în avans față de prevederile legale și va continua să o facă. “Potrivit legii, la fiecare 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie se indexează cu rata inflației și în acord cu creșterea salariului mediu pe economie. Astfel la 1 ianuarie 2017 a crescut la 917,5 lei, față de 871 cât era în 2016. Următoarea creștere trebuia să fie, potrivit legii, la 1 ian 2018, dar Guvernul nu doar că  a devansat-o cu șase luni, aplicând-o de la 1 iulie 2017, ci a și majorat valoarea punctului de pensie, care a devenit 1000 de lei, față de 970 cât ar fi fost dacă s-ar fi făcut la termen ( 1 ian 2018). Apoi guvernul, la 1 iulie 2018, a devansat din nou, cu șase luni (față de 1 ian 2019) creșterea punctului de pensie, pe  care l-a adus la 1100 de lei.” a explicat pentru www.arenamedia.ro Roxana Paţurcă, senator PSD Călăraşi care a continuat “Acum guvernul îndeplinește cerința legală, în sensul că precizează în actul normativ – ordonanța de urgență – că acest nivel de 1100 de lei pentru punctul de pensie este valid la 1 ianuarie 2019; apoi, următoarea majorare legală – cea de la 1 ianuarie 2020, din nou se devansează, de această dată cu 3 luni și urmează să se aplice de la 1 septembrie când punctul de pensie va deveni 1265 de lei. De asemenea se menține de la ianuarie 2019 nivelul indemnizației sociale pentru pensionari la 640 lei urmând ca, de la 1 septembrie 2019 să fie majorată cu 10%, în avans cu 3 luni , dată de la care noul cuantum va fi de 704 lei.”

Un alt punct din această ordonanţă prevede devansarea aplicării creşterilor salariale pentru cadrele didactice din anul 2022, la 1 septembrie 2020, aşa cum s-a convenit în acordul semnat la Alba Iulia cu sindicatele din învăţământ. “Pentru educație, domeniu prioritar, vom devansa aplicarea majorării salariale. Astfel, salariile personalului din învățământ vor ajunge la 1 septembrie 2020 la valoarea stabilită inițial pentru anul 2022, așa cum am agreat cu Federațiile sindicale reprezentative din învățământ.” A mai spus parlamentarul călărăşean care s-a referit şi la “aplicarea etapizată a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv majorarea de la 1 ianuarie 2019 a salariilor de bază cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018”.

Acelaşi act normativ, susţine Roxana Paţurcă are în vedere şi acordarea voucherelor de vacanţă şi în 2019 în cuantumul si la valoare din acest an, respectiv 1450 de lei. “De asemenea, în locul normei de hrană vor fi acordate anual două salarii minime pe economie.” a mai precizat Paţurcă.

 

“Alte măsuri incluse în OUG:

Aplicarea taxei suplimentare pentru jocuri de noroc de 3% din totalul taxelor de participare încasate în cursul anului precedent pentru off-line și de 5% pentru on-line.

Se creează cadrul legal pentru capitalizarea Casei de Comerț UNIREA – 100 de milioane de euro din fonduri SAPARD

În vederea menținerii echilibrului bugetar, în anul 2019, începând cu luna următoare intrării în vigoarea a legii bugetului de stat pe anul 2019, ministrul finanțelor publice poate aproba limite lunare pentru creditele de angajament, pentru ordonatorii principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat, în cadrul cărora pot fi încheiate angajamente legale pe tot parcursul anului 2019 pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate. Totodată, ministrul finanţelor publice să aprobe modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite în cazuri deosebite şi pe baza fundamentărilor justificate, precum și ca urmare a utilizării, în condiţiile legii, a fondurilor la dispoziţia Guvernului.

La nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară vor distribui și vira  în termen de 60 zile de la data aprobării situațiilor financiare aferente anului 2018,  sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat,  35% din sumele pentru investiile care au ramas nerealizate.

Prin modificările din prezenta ordonanță de urgență, simplificăm și  asigurăm cadrul legal optim pentru realizarea funcției de control ex ante, voluntar, la solicitarea autorităților contractante,  cu efect direct în sensul creșterii ratei absorbției fondurilor structurale, astfel încât să se crească eficiența procesului de achiziții publice și să se reducă semnificativ blocajele.

 

Susținerea sectorului construcțiilor

Un alt domeniu prioritar, pe care îl sprijinim prin reducerea la jumătate a  a taxelor pentru forța de muncă, este cel al construcțiilor.

Stabilim prin această ordonanță facilități fiscale acordate pentru o perioadă de 10 ani angajaților din sectorul construcțiilor, în scopul de a stimula atât investițiile, cât și reducerea fenomenului muncii la negru.

Concret, angajații din domeniul construcțiilor vor avea posibilitatea să ajungă la un salariu minim brut de 3000 de lei lunar și la un venit net de aproximativ 500 de euro lunar prin reducerea taxelor datorate pentru forța de muncă

 

„gROwth - investim în copii, investim în viitor”

Un alt program de perspectivă, inspirat din grija pentru copiii noștri, este  „gROwth - investim în copii, investim în viitor”. Vom susține astfel financiar investiţiile private în construcţia, înfiinţarea sau amenajarea de grădiniţe olimpice cu profil sportiv. Avem ca obiectiv construirea și amenajarea a circa 1.000 de astfel de grădinițe.” a conchis senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executiv interimar al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi