PSD | D. Coarnă: Cred că e necesară o demisie a domnului ministru Bode

PSD | D. Coarnă: Cred că e necesară o demisie a domnului ministru Bode

Deputatul PSD, Dumitru Coarnă a declarat luni, la sediul central al partidului, că ar fi necesară demisia ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, după crimele de la Oneşti, iar acesta ar trebui să ia exemplul fostului ministru de Interne Nicolae Moga, care şi-a dat demisia din funcţie după cazul „Caracal”.

“După speța Caracal ministrul Moga și-a dat demisia de bun-simț în 2019. Eu cred că și în această speță în care doi oameni sunt efectiv la propriu hăcuiți, tăiați, domnul Bode ar trebui să recurgă la acest gest, pentru că a demonstrat și demonstrează în continuare, mie cel puțin asta îmi spune, că nu dorește să se afle adevărul clar și să ne transmită public ceea ce trebuia să facă Ministerul de Interne și IGPR, nu vorbesc de Poliția Județeană Bacău. Am înțeles că acolo a pus un interimar cu care întotdeauna saluta cu „Sărumâna”! E un interimar la IPJ Bacău. În opinia mea, cred că și domnul Bode ar trebui să vorbească cu domnul Moga, să îl întrebe care au fost mecanismele care au declanșat acea demisie și să procedeze în consecință. Până la urmă, a știut, a gestionat defectuos această situație și cred că e necesară o demisie a domnului ministru Bode”, a susținut, într-o conferință de presă organizată după ședința Biroului Permanent Național al PSD, Dumitru Coarnă.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.