Deputatul PSD, Dumitru Coarnă susține printr-un mesaj postat joi pe pagina personală de Facebook că Municipiul Oltenița nu este groapa de gunoi a intereselor specifice, subliniind că aleșii locali social-democrați nu vor vota proiectul de hotărâre privind construirea unei gropi de gunoi pe teritoriul orașului. “Oltenița nu este groapa de gunoi a intereselor politice! PSD OLTENIȚA trage un semnal de alarmă administrației locale, domnului primar Costinel Milescu, cât și forului decizional - Consiliul Local asupra proiectului de hotărâre privind construirea unei gropi de gunoi pe teritoriul municipiului. Hala, frumos enunțată, ca o locație de sortare, procesare și reciclare deșeuri, va fi un punct nevralgic de poluare și de distrugere a ecosistemului natural. PSD OLTENIȚA militează pentru sănătatea populației, pentru un mediu curat nepoluat de o groapă de gunoi care nu-și găsește utilitatea. Consilierii PSD NU vor susține și NU vor vota gunoiul altora!”, se arată în mesajul transmis în spațiul virtual de parlamentarul PSD.