Camera Deputaților a aprobat plafonarea dobânzilor la creditele bancare

Camera Deputaților a aprobat plafonarea dobânzilor la creditele bancare

Plenul Camerei Deputaţilor a dat miercuri vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne. S-au înregistrat 205 voturi "pentru", 97 ''împotrivă'' şi 13 abţineri. Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.

Anunţul a fost făcut şi pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat care a prezentat şi noile reguli votate. “Astăzi, Camera Deputaților a aprobat plafonarea dobânzilor la creditele bancare. Astfel, în condiţiile în care media dobânzii este, pe alocuri, de 4 ori mai mare în România faţă de media Uniunii Europene, iar veniturile nu păstrează aceeași proporție, este absolut necesară protejarea consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual. ''Este momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa", a susţinut Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD.

Iată care sunt noile reguli votate astăzi:

 - în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate;

 - dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR;

 - dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă;

 - dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Și acest proiect se alătură celor aflate deja pe masa președintelui Iohannis pentru promulgare.” se arată în mesajul postat pe Facebook.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.