Iliuţă, despre noul prefect: E un model!

Iliuţă, despre noul prefect: E un model!

Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, a comentat joi desemnarea în funcţia de prefect al judeţului a generalului de brigadă cu o stea (r), Marian Stoica, spunând despre acesta că e un „model” care vine dintr-o zonă unde disciplina era cuvântul de ordine. „E. Ok. E un fost militar de carieră. A condus Jandarmeria Călăraşi, Jandarmeria Argeş, a fost înaintat la gradul de general de brigadă. E un model! Un om care poate să arate că vine dintr-o zonă cu mare disciplină.” a spus Iliuţă.

marianstoica

Interesant e că nici până astăzi cele două Hotărâri de Guvern privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Călăraşi de către George Iacob, respectiv exercitarea cu caracter temporar prin detaşare în condiţiile legii a funcţiei publice de prefect al judeţului Călăraşi de către Marian Stoica nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial, deşi şedinţa de Guvern în cadrul căreia au fost adoptate s-a desfăşurat luni, 6 ianuarie.

Pentru funcţia de subprefect, Iliuţă a susţinut că propunerea PNL este Nicu Dumitru, inspector şef adjunct al ITM Călăraşi, deşi prin partid încă se mai vehiculează şi numele lui Ion Stan, între timp ajuns director al Direcţiei Agricole a Judeţului Călăraşi, susţinut puternic de senatorul Răducu Filipescu.

ALDIS6

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.