Camelia Ghiveciu a devenit din 20 decembrie 2019, potrivit Hotărârii Consiliului de Administraţie nr.16, vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate înlocuindu-l în funcţie pe Răzvan Vulcănescu.
Vicepreşedinte a OFL Călăraşi, Ghiveciu a intrat în CA al CNAS pe 27 noiembrie 2019, potrivit Deciziei 457 a Primului Ministru.
De-a lungul timpului, Camelia Ghiveciu a mai ocupat funcţia de preşedinte – director general al CJAS Călăraşi (aprilie 2008 – aprilie 2009) şi de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi (mai – decembrie 2016).