L. State: Președintele a făcut un gest pe care ar fi putut să îl facă de acum mai bine de șase luni de zile

L. State: Președintele a făcut un gest pe care ar fi putut să îl facă de acum mai bine de șase luni de zile

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor. Actul normativ prevede o creștere treptată a punctului de pensie, începând din 1 septembrie 2019 și până în 2022.

Astfel, valorile prevăzute pentru punctul de pensie sunt: la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei; la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei; la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei.

Președintele a făcut un gest pe care ar fi putut să îl facă de acum mai bine de șase luni de zile. Dacă Opoziția nu ar fi contestat noua Lege a Pensiilor la CCR, aceasta ar fi fost, deja, demult publicată în Monitorul Oficial.” susţine pentru www.arenamedia.ro vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a mai adăugat “Evident că datele problemei stăteau cu totul altfel dacă aveam legea pensiilor adoptată și promulgată de acum șase luni de zile. Dar, trebuie înțeles președintele, este în campanie electorală pentru al doilea mandat. El vrea să ajungă din nou președintele României punând bețe în roate actualei majorități.”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că vor fi demarate procedurile pentru achiziţia programului informatic necesar recalculării şi, în paralel, se va face o analiză pentru a vedea ce personal poate fi detaşat.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, în condiţiile în care legea pensiilor a fost blocată şase luni, specialiştii din Casa Naţională a Pensiilor vor trebui să recalculeze peste 5 milioane de pensii, ceea ce reprezintă o "muncă titanică", presiunea pe aceştia fiind "uriaşă". De asemenea fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu spunea că Legea pensiilor va avea în 2019 un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei, în 2020 de 24,8 miliarde, în 2021 de 51 de miliarde, iar în 2022 de 81 de miliarde de lei.

“Întârzierea de 6 luni este importantă pentru cei de la Casa de Pensii, care au nu putut face licitaţia pentru softul necesar implementării acestui nou sistem de calculare a pensiilor. Sperăm să nu existe nicio întârziere, iar pensiile românilor să fie recalculate în cel mai scurt timp. În mod responsabil, guvernul PSD - ALDE, pentru a nu lăsa Opoziţia să-şi bată joc de pensionarii României, a prevăzut creşterea punctului de pensie de la finalul anului trecut prin OUG. În plus, guvernul a dat asigurări că există fonduri  pentru plata pensiilor, chiar dacă efortul bugetar după intrarea in vigoare a acestei legi va fi de 8 miliarde lei. În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urmă recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârstă standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet.” a mai afirmat State care a conchis “Nu se taie de undeva și nu trebuie să introducem noi taxe pentru această lege, PIB-ul crește în fiecare an, noi am lucrat pe datele Comisiei Naționale de Prognoză care se referă la următorii patru ani. Ei până acum niciodată n-au greșit, nici creșterea economică, nici valoarea PIB-ului. Comisia Europeană a mai greșit, FMI-ul a mai greșit, dar niciodată Comisia Națională de Prognoză.”