Alexandru Buricea, desemnat președinte al Partidului Republican din România – filiala Călărași

Alexandru Buricea, desemnat președinte al Partidului Republican din România – filiala Călărași

Partidul Republican din România a anunțat luni pe pagina de Facebook că președinte al filialei Călărași a fost desemnat Alexandru Buricea.

“Alexandru Buricea a fost desemnat președinte al filialei Călărași a Partidului Republican!

Urmează ani importanți pentru republicanii din România și pentru toți românii, tocmai de aceea este important să aducem alături de noi oameni puternici, dornici de schimbare, determinați și motivați. Unul dintre acești oameni este Alexandru Buricea, de profesie inginer silvic, care s-a alăturat echipei noastre din Călărași pentru ca împreună să facem tot ce ne stă în putere pentru a obține rezultate foarte bune și să lucrăm în interesul românilor. Avem convingerea că Alexandru Buricea, împreună cu echipa republicanilor din Călărași, vor contribui la viitoarele succese ale Partidului Republican.”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Partidului Republican din România.

Partidul Republican din România este un partid liberal conservator, președintele, ales prin Congres, fiind Marian Cucșa.

“Principiile noastre se bazează pe noțiuni liberale de responsabilitate socială – grija pentru cei vulnerabili, cei care au nevoie de sprijin, și pe noțiuni conservatoare de prudență fiscală și economică – prudență în cheltuirea banilor publici.

Credem că acestea sunt în esență calități care vor permite României să prospere pe parcursul anilor următori.

Partidul nostru combină aceste calități cu entuziasmul pentru creativitate, întreprindere, educație și inovație.”, se mai arată pe pagina de Facebook a partidului

Anul acesta pe 24 ianuarie, Partidul Republican a semnat, la Iaşi, cu Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) şi Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă protocolul de colaborare sub numele de Alianţa AUR. Acest protocol de colaborare este între trei partide suveraniste, având un obiectiv comun puternic acela de a repune România acolo unde merită şi îşi propune să câştige alegerile din 2024.

alexburicea

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.