Primăria şi Consiliul Local al comunei Grădiştea organizează duminică, 15 august, Ziua localităţii, organizatorii pregătind o serie de surprize, inclusiv muzicale, pentru locuitorii comunei şi nu numai. Vor concerta Cristina Turcu Preda, Lorena, Claudia Ghiţulescu, Nicu Paleru şi Oana Radu, spectacolul fiind prezentat de Raluca Tănase (ex – Bambi).
„Primarul comunei Grădiştea, împreună cu consilierii locali, invită locuitorii comunei în ziua de duminică, 15 august 2021 la Ziua Comunei începând cu ora 16.00. Într-un cadru festiv, vom sărbători alături de renumiţi artişti şi ansambluri folclorice zonale şi vom completa buna dispoziţie cu tradiţionalii mici şi bere. Vă aşteptăm cu drag!”, se arată în mesajul postat pe o reţea de socializare.