Luni, 24 aprilie, Legea salarizării unitare urmează să fie depusă la Parlament, conform unui anunț făcut de președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a precizat că până în prezent au fost formulate aproximativ 30 de amendamente, care "nu modifică în mod esențial legea". El a punctat că vor fi dezbateri serioase asupra acestui proiect, până la adoptare fiind prevăzut un termen de până în două luni.
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, consideră că PSD — ALDE se află "între ciocan și nicovală" cu Legea salarizării unitare, precizând că rămâne sceptică asupra capacității social-democraților de a livra ce promit. Ea a spus că această măsură nu a fost asumată oficial de Guvern după observațiile făcute de Consiliul Legislativ.
Sursa www.agerpres.ro