Guvernul a aprobat în şedinţa desfăşurată joia trecută proiectul HG privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în România prin achiziţia a peste 1200 de ambulanţe.
Astfel se vor achiziționa 242 ambulanțe de tip A, 375 ambulanțe de tip B4x2, 505 ambulanțe de tip B4x4 și 122 ambulanțe de tip C, în valoare totală de 476.857.000 lei, finanțarea proiectelor realizându-se din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, în limita sumelor anuale aprobate. Proiectele au fost depuse spre finanțare din fondurile Programului Operațional Regional (POR) 2014–2020 și au ca scop creșterea calității serviciilor medicale din faza prespitalicească.
“La acest moment, parcul de autospeciale atât pentru serviciile publice de ambulanță, cât și pentru SMURD este învechit. La nivelul Serviciilor de Ambulanță Județene, peste 1000 de ambulanțe au peste 500.000 de kilometri parcurși în regim de urgență, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 de kilometri în condițiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 de kilometri. Zilnic peste 400 de autospeciale ale serviciilor județene și ale SMURD sunt scoase din stare de operativitate din cauza defecțiunilor tehnice, iar în multe cazuri înlocuirea este lor este imposibil de realizat.” a declarat senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă.