Clubul de fotbal Dunărea Călăraşi pe care suporterii îl iubesc sincer iar politicienii doar în disputele politice din campanii, n-o duce deloc bine, financiarmente, de când la şefia CJ Călăraşi, principalul său finanţator, se află Valentin Barbu. Vicepreşedintele care crede că încă mai poate îndeplini atribuţiile preşedintelui, abia şi-a pus semnătura pe ordinul de plată de 600 de mii de lei, sumă aprobată în prealabil, prin votul majorităţii consilierilor judeţeni. Ca să fie limpede în şedinţa respectivă de plen, din finalul lunii iulie, Valentin Barbu a votat împotriva Hotărârii de Consiliu Judeţean care prevederea alocarea sumei respective, de 600 de mii de lei, clubului AFC Dunărea 2005 Călăraşi, sub formă de cotizaţie!
Vasile Iliuţă a dat însă asigurări că Dunărea va reveni în liga 1, performanţă care s-a realizat în mandatul său de preşedinte al CJ Călăraşi, în vara anului 2018. „Câştigăm Consiliul Judeţean şi ducem Dunărea în liga 1! Am fost şi suntem dornici de performanţă la Călăraşi. Pentru asta, dăm la o parte administraţia liberală, o administraţie a nepotismelor, a „caracatiţelor” Drăgulin, Ivanciu şi Barbu care dorea să-şi pună soţia şefă peste Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi. Toţi sunt pentru neveste şi copii!” a susţinut, într-o conferinţă de presă, Iliuţă.
În altă ordine de idei, marţi s-a „legiferat” în AGA cooptarea ca membru al Consiliului Director al Dunării a lui Mircea Ştefan, ca reprezentant al Consiliului Local municipal Călăraşi.