Fostul ministru pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan Oprea a criticat decizia PNL de a ataca la CCR legea care interzice vânzarea companiilor de stat lansând şi o întrebare nu neapărat retorică pentru guvernanţi. „De ce sau pentru cine vrea PNL să vândă, pe nimic, CEC Bank, Hidroelectrica și Aeroporturi București?”
„PNL a atacat la CCR legea care interzice vânzarea companiilor de stat. Cum era previzibil, mașinăria lor de propagandă a început să împroaște cu noroi în PSD pentru această inițiativă.
Ce uită să spună PNL:
1 Ceea ce oricare antreprenor știe: nu scoți un pachet de acțiuni la vânzare când piața este în scădere. Cu atât mai mult trebuie să fii precaut (nu prost), când Banca Mondială prognozează că avem in față cea mai severă criză economică din ultimii 150 de ani. În astfel de perioade cumperi. Intreb: de ce sau pentru cine vrea PNL să vândă, pe nimic, CEC Bank, Hidroelectrica și Aeroporturi București?
2 Pentru că tot vorbim despre interesul României, să spunem că in timpul guvernării PSD am reușit: capitalizarea CEC Bank cu aproape un miliard de lei și creșterea cotei de piață de la 9% la 13%, Hidroelectrica a redevenit competitivă cu un mare potențial de a deveni actor regional dacă se continuă programul de achiziții/investiții, iar Aeroportul are un profit de peste 370 milioane leil;
3 Legea are o limită in timp de 2 ani, cât este estimată de către instituțiile internaționale durata crizei;
4 Germania are un program pentru dezoltarea industriei în următorii 10 ani prin care statul se poate implica pentru stimularea/salvarea marilor competitori (companii). Franța la fel.” A scris pe Facebook senatorul PSD.
În opinia sa, competiția globală a schimbat fundamental politicile economice ale statelor din vestul europei. “Cu PNL la guvernare noi rămânem provinciali, în contratimp cu evoluțiile macroeconomice ale Europei și ale lumii. Sau poate că tunurile date la ANRMAP prin plata, în avans, a 410 milioane lei sunt prea mici pentru apetitul imens pentru banii publici al PNL-iștilor? Și atunci s-au gândit să mai facă un "business" și să vândă tot ce este performant pe mai nimic.” a conchis Ştefan Oprea.