În loc să ceară socoteală Guvernului cu privire la utilizarea fondurilor europene pentru finanţarea măsurilor de sprijin pentru populaţie şi firmele româneşti, cei de la USR ar trebui să le spună cetăţenilor la ce proiecte de investiţii va trebui să renunţe România pentru a acoperi gaura de 800 de milioane de euro, dată bugetului de miniştrii USR, prin aprobarea achiziţiilor aberante de vaccinuri anti-COVID-19 într-un număr care depăşeşte de câteva ori populaţia eligibilă pentru vaccinare., susţin social democraţii prin intermediul unui comunicat de presă.
PSD consideră că afirmaţia USR potrivit căreia măsurile de sprijin pentru populaţie ar fi "o fantezie electorală" reflectă o atitudine cinică şi dispreţuitoare faţă de milioanele de români afectaţi de creşterea preţurilor la alimente şi la energie.
Acordarea voucherelor pentru alimente persoanelor cu venituri mici, precum pensionarii sau familiile cu copii, reprezintă o măsură necesară pentru atenuarea impactului economic negativ provocat de războiul din Ucraina. Catalogarea acestor măsuri drept "fantezii electorale" arată logica rudimentară a celor din USR, în contextul în care, în următorii doi ani, nu sunt programate niciun fel de alegeri în România.
Biroul de presă al PSD