Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu a subliniat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că obiectivul major al partidului pe care-l reprezintă este nu susținerea creșterii veniturilor demnitarilor ci sprijinirea mediului de afaceri care se confruntă cu mari probleme generate de majorările de prețuri în derularea investițiilor finanțate atât din fonduri guvernamentale cât și europene.
“Aș vrea să eliminăm din start zvonul acesta cu privire la creșterea salariilor demnitarilor. Aș vrea să luăm de bun ce a spus dl președinte Marcel Ciolacu că veniturile demnitarilor nu vor crește. Aș vrea să vă gândiți că nu acesta este scopul nostru ci să reușim să depășim această sincopă pe care o avem , o are Europa, o are tot mapamondul. Avem la nivelul județului investiții în derulare dar și foarte multe greutăți din cauza majorărilor de prețuri care și-au spus cuvântul. E foarte greu să mai controlăm aceste prețuri. Toți operatorii economici care au câștigat aceste licitații se chinuie în acest moment. Însă cred că vom reuși să nu denunțăm nici un contract la nivelul județului Călărași și să continuăm proiectele începute în regim normal.”, a afirmat parlamentarul călărășean.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări miercuri că salariile demnitarilor nu vor fi majorate, aceasta fiind cel mai probabil decizia coaliţiei de guvernare, adăugând că "demnitarii trebuie să strângă cureaua".
"Este o corectură (la Camera Deputaţilor - n.r.). L-am chemat de dimineaţă pe liderul de grup, a venit şi liderul de grup de la PNL şi preşedintele comisiei. E vorba - toţi demnitarii, inclusiv primarii, sunt prinşi pe anexa nr. 9. Cu certitudine, astăzi, în coaliţie, vom lua decizia. Dacă legea va trece de Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari, altfel legea ar fi fost neconstituţională şi ar fi fost respinsă la CCR, fiindcă se intervenea pe anexa 9. Eliminai absolut tot, nu mai putea fi pusă în aplicare Legea 153 cu acea pătrime pentru toată lumea, deci a fost o decizie pur tehnică. Am vrut să o ştiu şi eu exact, de ce s-a făcut acea erată, am înţeles-o, şi astăzi din coaliţie vom ieşi cu o decizie: că nu se vor mări salariile pentru demnitari. În cazul în care va fi promulgată legea, se va da o ordonanţă de prorogare a acestui termen", a declarat Ciolacu la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, "este o lege pe care trebuie să o respectăm cu toţii". "Eu cred că noi, demnitarii, trebuie, în acest moment, să strângem cureaua şi să participăm la acest efort comun. Restul sunt legi pe care trebuie sa le respectăm, fiindcă trecem printr-o situaţie destul de dificilă toată lumea", a motivat liderul PSD.