Independenţa / G. Rădulescu: Cu siguranță o să fiu un primar al vremurilor pe care le trăim, un primar al digitalizării și eficientizării activităţii

Independenţa / G. Rădulescu: Cu siguranță o să fiu un primar al vremurilor pe care le trăim, un primar al digitalizării și eficientizării activităţii

Gabriel Rădulescu este tânărul care va candida în septembrie sub sigla PSD pentru Primăria localităţii Independenţa. Fost în două rânduri consilier judeţean, Rădulescu a declarat în interviul de mai jos, pe care vă invităm „să-l savuraţi” că-şi doreşte să fie un primar în deplină concordanţă cu vremurile pe care le parcurgem în care digitalizarea activităţii ar trebui să devină o „prioritate” pentru orice edil indiferent de partidul pe care-l reprezintă.

Gabriel Rădulescu şi-a propus să reprezinte o alternativă la actuala administraţie publică locală.

Domnule Rădulescu, undeva, la începutul anului aţi decis să renunţaţi la calitatea de consilier judeţean, părăsind partidul pe listele căruia aţi obţinut mandatul în 2016 ca să candidaţi pentru Primăria localităţii Independenţa, la localele din toamnă, sub sigla altei formaţiuni politice, PSD. Ce v-a determinat să faceţi acest gest care ar trebui apreciat măcar prin prisma corectitudinii politice?

La începutul anului 2020, fiind consilier județean din partea Partidului Național Liberal, am avut o discuție cu o parte din conducătorii filialei județene PNL Călărași și le-am adus la cunoștință faptul că sunt foarte hotărât să candidez la funcția de primar a comunei Independența. Evident, am prezentat şi argumente în favoarea deciziei mele iar domniile lor mi-au replicat faptul că în fruntea Primăriei se află un primar liberal aflat la al doilea mandat, iar dumnealui este susținut pentru o viitoare candidatură din partea Partidului Național Liberal. La sfârșitul acestei discuții le-am comunicat faptul că sunt ferm convins să îmi duc planul până la capăt, motiv pentru care mi-am depus demisia atât din calitatea de consilier județean cât și din cea de membru PNL. Așa am considerat eu de cuviință, nu poți fi membru al unui partid și să continui să îți critici colegii în mod public. Am făcut pasul înapoi și acum din postura de “membru al cetății” pot să fac tot ce consider eu de cuviință în relația cu domnul primar al comunei Independența.

Aveţi o experienţă de 8 ani în calitate de consilier judeţean. Aţi învăţat „abecedarul” administraţiei publice locale. Cum veţi utiliza această experienţă dacă veţi trece cu brio examentul din septembrie?

Aveți dreptate, am o experiență de 8 ani în calitatea de consilier  județean, sunt absolvent al Academiei de Studii Economice din București și în cadrul Consiliului Județean Călărași am avut  onoarea să fiu membru (4 ani) și secretar (4 ani) al Comisiei de studii, prognoze economico – sociale, buget – finanțe, integrare europeană și administrarea domeniului public și privat al județului. În administrație este la fel că în orice domeniu iar dacă îți faci treaba cu pasiune și interes rezultatul nu are cum să nu fie unul de succes. Din postura celor mai sus enumerate, am luat parte la elaborarea și aprobarea bugetului Județului Călărași timp de 8 ani, așa că activitatea în cadrul Primăriei Independența nu poate fi una mai dificilă din punct de vedere administrativ. Privesc totul cu foarte mult optimism.

Ce fel de primar intenţionaţi să fiţi?

Cu siguranță o să fiu un primar al vremurilor pe care le trăim, un primar al digitalizării și eficientizării activităţii din instituția Primăriei Independența, un bun gospodar și un om aflat în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă cetățenii comunei Independența. O să fac treaba primarului prin propriile forțe, nu cum se întâmplă în prezent când domnul primar beneficiază de sfaturile unui consilier personal și ale unui domn avocat, sfaturi care costă contribuabilul din comuna Independența aproximativ 540 milioane lei vechi / an. 

Cum se vede prin ochii dvs. comuna Independenţa? Care ar fi pe scurt principalele obiective pe care le aveţi în vedere pentru continuarea procesului de modernizare a comunei?

Aici este foarte mult de discutat dar o să încerc pe cât posibil să fiu concis și la obiect. Cu siguranță în comuna Independența s-au întâmplat și lucruri bune dar în același timp s-au întâmplat și foarte multe lucruri făcute superficial. Eu, cu cele din urmă, am o problemă. În anul 2020 trebuie asigurate condițiile minime de viață și civilizație tuturor locuitorilor, și anume apă curentă, canalizare și asfaltarea tuturor străzilor din comuna Independența. Acesta este un deziderat obligatoriu, orice altă dorință vine după efectuarea acestor investiții. Această pandemie prin care cu greu trecem, ne-a arătat o față pe care unii o conștientizăm dar cu greu îi vedeam efectele și anume, digitalizarea activității școlare. Un primar cu viziune și-ar fi dat seama de nevoia digitalizării și ar fi putut să asigure achiziţia din bugetul consiliului local a unor tablete electronice pentru fiecare elev al comunei.

Făceam mai sus mențiunea de investiții făcute superficial, bunăoară în anul 2019 Primăria a construit în parcul din centrul satului Independența o clădire în suprafață de aprox. 60 mp cu destinația vestiar și grupuri sanitare, cu un cost total de 2,2 miliarde lei vechi. De această investiție beneficiază locuitorii comunei Independența doar 12 ore pe an, deoarece ea este deschisă publicului doar în momentul în care se serbează ziua comunei Independența. O tabletă electronică de foarte bună calitate costă aproximativ 1000 de lei/bucată. Dacă împărțim acea investiție din fonduri proprii la 1000 lei/ bucată reiese faptul că Primăria Independența dacă nu făcea acea investiție, pe care eu o consider inutilă, putea să achiziționeze aproximativ 220 de tablete,  astfel încât elevii din cadrul comunei Independența să nu-şi mai pună problema cursurilor online. Acesta este un scurt exemplu de viziune greșită a conducătorilor primăriei Independența. Şi exemplele pot continua!

Demisionând din Consiliul Judeţean aţi pierdut şi calitatea de membru PNL dar veţi candida pentru PSD realizând un „tandem” cu actualul preşedinte al CJ, Vasile Iliuţă. Cum vedeţi această colaborare în continuare?

Mă bucură faptul că fac parte din echipa domnului Vasile Iliuță (foto sus stânga). Dumnealui a demonstrat faptul că atât în afacerile personale cât și în administrația publică este un foarte bun conducător. Eu personal am o foarte bună relație cu domnul Iliuță și sper ca după septembrie 2020 eu să fiu primarul comunei Independența iar dumnealui noul președinte al Consiliului Județean Călărași și împreună să facem lucruri bune în comunitățile pe care le conducem. Îi urez succes de pe acum!

Faceţi parte din categoria politicienilor tineri, dornici să-şi pună energia şi experienţa şi în slujba unei comunităţi. Funcţia de primar implică o serie de responsabilităţi. Problemele sunt mult mai complicate şi necesită şi un sprijin din partea echipei dvs. pe care o formaţi în această perioadă. Ce ne spuneţi despre „susţinătorii” dvs direcţi, viitorii membri ai Consiliului Local?

Am încercat pe cât posibil să coagulez în jurul meu o echipă tânără, ambițioasă și dornică de rezultate pozitive. Sunt alături de mine oameni tineri dar și oameni cu experiență, oameni care sunt împliniţi familial, material și, care cred eu, că vor binele comunității.

Funcţia de primar vă determină să fiţi în contact direct cu instituţiile naţionale implicate în gestionarea fondurilor guvernamentale şi europene. Există deja o competiţie între primari, între primării. Cum veţi reuşi să atenuaţi acest decalaj cu cei care au făcut realmente minuni, în judeţ dar şi în ţară, promovând investiţii susţinute cu bani guvernamentali şi europeni?

Experiența celor 8 ani petrecuți în cadrul Consiliului Județean Călărași m-a făcut să înțeleg arhitectura instituțiilor statului român și să știu ceea ce trebuie făcut pentru îndeplinirea unor investiții atât de necesare administrațiilor publice. În această bătălie politică eu vin cu experiența dobândită în Consiliul Județean, nu o iau de la zero și sunt absolut sigur că rezultatele nu vor întârzia să apară.

Tinereţea vă conferă optimism, energie, pofta de a reuşi. Cei mai mulţi dintre localnici îşi pun deja speranţe în dvs şi echipa pe care o construiţi. Cum va decurge comunicarea cu membrii comunităţii? Intenţionaţi să-i angrenaţi în elaborarea fiecărui proiect dezvoltând un dialog real cu fiecare mini – comunitate din cele 3 sate ale comunei?

Personal cunosc bine situația din multe administrații locale ale județului Călărași și în același timp vreau să explic cetățenilor comunei Independența care este situația financiară a comunei. Dacă reușesc să devin primarul comunei Independența vreau “să împământenim” conceptul de “buget participativ”. Această noțiune este una des folosită în administratţe, și anume primăria alocă o sumă din bugetul anual în baza căreia cetățenii vin cu opinii legate de modul în care ar trebui cheltuită, investită. Toată lumea trebuie să conștientizeze că banul public este al nostru, al tuturor iar risipa trebuie să înceteze.  

Cred că aveţi încă de pe acum în calitate de candidat o responsabilitate “uriaşă” în spate în condiţiile în care sunteţi susţinut de fostul primar, Constantin Anghel, un profesionist al administraţiei publice locale, o personalitate a judeţului care a condus comuna Independenţa, ca independent, aproape 22 de ani.

Domnul Constantin Anghel este socrul meu dar şi mentorul meu, atât în chestiuni legate de viață cât și de administrație. Asocierea noastră este de bun augur și mă obligă să ating cel puțin rezultatele pe care dumnealui le-a obținut. De la oameni valoroși nu ai decât de învățat.

Competiţia electorală n-a început însă asta nu mă împiedică să vă întreb care sunt gândurile dvs. faţă de locuitorii comunei, aşteptaţi în toamnă, conform unor previziuni venite de la Guvern, la urne pentru desemnarea primului “gospodar” al localităţii.

Eu, personal, nu mă consider într-o competitie cu nimeni, eu vreau să le arăt oamenilor din comuna Independența că sunt o alternativă față de modul cum se face administrație în prezent. Sunt un tânăr ambițios, energic, absolvent a două universități de stat, cunoscător a două limbi străine. Personal, mă consider împlinit atât  în plan familial cât şi profesional. Dacă locuitorii comunei Independența sunt mulțumiți de felul în care este administrată comuna lor, le recomand să îl voteze pe actualul primar iar dacă dumnealor consideră că direcția este una greșită, eu sunt alternativa. Le spun doar atât: MERIT O ȘANSĂ!

Mulţumesc şi succes!

gabiradulescu2