Dan Drăgulin a prins roşu în obraji şi crede că le-a dat „decisiva” adversarilor săi din partid care-şi doresc să candideze la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ în 2020. Liderul PNL Călăraşi şi-a „securizat” candidatura în detrimentul acestora punând pe Ordinea de zi a şedinţei Comitetului Director Judeţean al PNL Călăraşi, desfăşurată joi seară, chiar la punctul 1 „Decizia” semnată recent de preşedintele partidului, Ludovic Orban potrivit căreia, primarii în funcţie de la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ „au întâietate” şi devin automat candidaţii PNL, procedurile de desemnare aplicându-se doar dacă aceştia nu mai doresc să candideze pentru un alt mandat. Altfel spus, toţi cei care sperau să intre într-o competiţie internă, onestă, pentru a obţine poziţia de candidat oficial al partidului, au fost reduşi la tăcere ca să se facă linişte în organizaţiile problemă.
Evident că decizia lui Orban, luată la presiunea lui Drăgulin şi a altor primari de municipii reşedinţă de judeţ, e măcar discutabilă dacă nu chiar antidemocratică. Ce s-ar întâmpla dacă, de pildă, peste 6 luni, în urma unor sondaje, primarul Drăgulin s-ar plasa „prost” în preferinţele călărăşenilor? Va continua PNL şi Orban să-i dea credit în continuare sau vor demara căutările pentru identificarea unui alt candidat, susceptibil să câştige alegerile? Evident că da!
Dar pentru că mai e mult până departe, surprinde totuşi gestul „copilăresc”, pe repede-‘nainte, al lui Drăgulin de a prezenta „Decizia” smulsă de la Centru, colegilor săi, într-o întâlnire de anvergură judeţeană, mai ales că are strictă legătură cu persoana sa. După părerea mea, n-a dezamorsat tensiunile interne. Dimpotrivă!
Totuşi, e bine că a obţinut de la Orban o astfel de „promisiune” însă ea ar putea păli fără discuţie în faţa realităţilor. Şi nu cea din „închipuirea” primarului care pretinde că are o cotă de încredere în faţa călărăşenilor, de peste 40%. Adică mai mult decât procentul cu care a câştigat competiţia în 2016 deşi de atunci şi până acum „obiectivele”, din campanie, prezentate cu litere de-o şchioapă şi cu desene 3D, sunt atât de puţine că mai rămân degete libere de la cele două mâini.
Şi ca un amănunt elocvent, sugestiv, atunci când preşedintele Drăgulin ridica în faţa colegilor săi „Decizia” lui Orban, nici unul dintre presupuşi săi contracandidaţi (Dragoş Coman, Vasile Iliuţă şi Viorel Ivanciu, ordinea e alfabetică!) nu se afla, în acel moment, în sală. Mai bine, dacă s-ar fi trezit cineva şi ar fi avut de comentat ceva?