ALDE / L. State: Cei din Opoziţie speră la o preluare a puterii aşa cum s-a întâmplat şi în 2015!

ALDE / L. State: Cei din Opoziţie speră la o preluare a puterii aşa cum s-a întâmplat şi în 2015!

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins, luni, cererile de revocare din funcţia de vicepreşedinte al Camerei a lui Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Marilen Pirtea, care au fost depuse de PNL şi, respectiv, de PSD.

“Opoziţia recurge la măsuri din ce în ce mai disperate pentru a-şi pune în aplicare planul pentru răsturnarea Guvernului. După circul făcut săptămâna trecută de reprezentanţii PNL şi USR în plenul Camerei Deputaţilor, aceştia se vor face din nou de râs în această săptămână.” a declarat pentru www.arenamedia.ro liderul interimar al ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “Această încercare de a forţa debarcarea lui Liviu Dragnea şi a vicepreşedintilor din partea PSD de la conducerea Camerei Deputaţilor nu face decât să demonstreze încă o dată că Opozitia, în loc să recurgă la mijloacele corecte, democratice, să demonstreze că are suportul electoral necesar pentru a prelua puterea, recurge la aceste încercări disperate în speranţa că îşi va pune în aplicare planul care în final vizează răsturnarea actualului Guvern. Cei din Opoziţie speră la o preluare a puterii, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în 2015, după demisia lui Victor Ponta, atunci când nu s-a mai ţinut cont că există o majoritate în Parlament. Însă, există un regulament, care e literă de lege şi care spune că înlocuirea unui membru al Biroului Permanent se face la propunerea liderului de grup, al grupului care l-a propus. Luni, Biroul Permanent a constatat că nu sunt întrunite toate cerinţele regulamentului Camerei.“