PRO România: Comisia Europeană recomandă tuturor statelor membre să folosească teste rapide antigen pentru depistarea Covid – 19

PRO România: Comisia Europeană recomandă tuturor statelor membre să folosească teste rapide antigen pentru depistarea Covid – 19

Conducerea centrală a Partidului Pro România susține pe pagina oficială de Facebook că începând de miercuri, 18 noiembrie, Comisia Europeană recomandă tuturor statelor membre să folosească teste rapide antigen pentru depistarea Covid - 19, putând astfel identifica și izola eficient focarele în stadiu incipient. Mai mult decăt atât, Comisia solicită validarea și recunoașterea acestor teste între statele membre pentru a facilita circulația persoanelor în spațiul comunitar.

“O măsură pe care PRO România o cere de ceva vreme, pentru a stopa blocarea aberantă a întregi sectoare de activitate sau carantinarea orașelor. Orban însă, ca mare lider, sfătuit de un anestezist, consideră că “utilitatea acestor teste nu a fost demonstrată”. În tot acest timp, conducerea PSD ignoră subiectul și interesele electoratului și merge pe burtă, pe principiul “tăcerea e de aur”. Toți încolonați, cu gândul la alegeri.

Pe de altă parte, românii sunt siliți să îndure o stare de alertă tot mai dură, ce nu este altceva decât starea de urgență din primăvară, împachetată altfel: interzicerea circulației pe timp de noapte, declarații fără noimă pe proprie răspundere, piețe, școli și industria ospitalității închise, toate sunt specifice stării de urgență.

A recunoscut chiar Orban că nu are nevoie de stare de urgentă, atât timp cât legea carantinei, votată cu complicitatea lui Ciolacu, îi dă voie să închidă orice și să amendeze pe oricine din țara românească.

Starea de alertă este un lock down mascat, ca guvernul să poată închide orașe, dar și să ceară oamenilor să iasă la vot. S-ar putea însă ca lumea să iasă mai întâi în stradă.” se mai arată în mesajul postat pe Facebook.

ponta