PMP / S. Vlădica: Dotăm cu aparatură digitală unitățile școlare din județul Călărași. Vom folosi bani europeni nerambursabili, nu împrumuturi păguboase de la bănci

PMP / S. Vlădica: Dotăm cu aparatură digitală unitățile școlare din județul Călărași. Vom folosi bani europeni nerambursabili, nu împrumuturi păguboase de la bănci

Candidata PMP Călărași pentru Camera Deputaților, Simona Maria Vlădica a exemplificat miercuri pe pagina personală de Facebook propunerile privind dezvoltarea sistemului de educație, la nivelul județului Călărași. “Dotăm cu aparatură digitală unitățile școlare din județul Călărași - laboratoare, biblioteci, săli de clasă, în acord cu solicitările acestora; vom folosi bani europeni nerambursabili, nu împrumuturi păguboase de la bănci; Finanțăm pregătirea și specializarea cadrelor didactice pentru predarea la distanță, printr-un program de pregătire continuă; Dezvoltăm un program național de modernizare și construcție pentru creșe, grădinițe și câte un after-school pe lângă fiecare școală din județ (efectuarea temelor și o masă caldă la prânz pentru elevii care frecventează școala), conform noilor cerințe de distanțare fizică, la standarde europene, inclusiv cu surse de energie verde; Internet gratuit în fiecare școală și transport gratuit pentru elevi; Reducerea abandonului școlar trebuie să devină prioritate; Program național de relansare a școlilor de meserii, la standarde europene și care să permită pregătirea tinerilor pentru cerințele actuale ale pieței; Creșterea alocărilor din PIB pentru cercetare.” a scris pe Facebook, Simona Maria Vlădica.

Votați mărul!
Votați echipa PMP!
Împreună mișcăm România!
Împreună mișcăm Călărașiul!
Votați Simona-Maria Vlădica, Deputat!

La comanda Partidului Mișcarea Populară Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200012

aparaturadigitalaunitatiscolareSV

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.