Evenimente
1493: Cristofor Columb a descoperit Insula Dominica în Marea Caraibilor.
1591: Căpitanul portughez Juan Fernández de León fondează orașul Guanare, actualmente pe teritoriul Venezuielei.
1624: Viceregatul Noii Spanii: Rodrigo Pacheco y Osorio, marchizul de Cerralvo, preia posesiunea ca cel de-al 15-lea vicerege.
1762: Tratatul de la Fontainebleau între Spania și Franța, prin care Luisiana trece sub putere spaniolă.
1780: Argentina: În Buenos Aires sunt imprimate primele documente în tipografia regală: „Real Imprenta de Niños Expósitos”.
1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis îl surprind în bătălie pe maiorul *Arthur Saint-Clair, care din 1300 de oameni a pierdut 600; dintre băștinași au murit numai 66. Aceasta este cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de masacrare a „pieilor roșii”.
1792: Mexic: se deschid porțile Universității de la Guadalajara, în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).
1795: Franța: Se constituie „Directoratul”.
1800: A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792.
1810: La teatrul „San Moise” din Veneția este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini.
1820: Independența Ecuadorului.
1821: Independența statului Nicaragua.
1827: Premierea operei comice „Le Roi et le batelier“ de Fromental Halévy pe scena pariziană Opéra-Comique.
1883: Spania: Antonio Gaudí, arhitectul modernist, primește aprobarea de a continua construcția „templului” barcelonez Sagrada Familia.
1834: A fost fondat în București Muzeul de Istorie Naturală și Antichități.
1844: La Teatrul Argentina din Roma are loc debutul lui Giuseppe Verdi cu „I due Foscari”.
1863: A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, "Aghiuță".
1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai veche asociație de studenți din Portugalia.
1890: Premiera Operei „Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin în Marea Operă din Sankt Petersburg.
1891: Brazilia: Mareșalul Teodoro de Fonseca dizolvă Congresul brazilian și se autoproclamă dictator.
1891: Republica Velha, Deodoro da Fonseca declară starea de urgență.
1891: Rio Grande de Sud: Júlio de Castilhos este demis din funcția de președinte al Republicii.
1905: Rusia: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei semnează decretul de amnistie pentru deținuții politici.
1906: Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
1906: La Berlin se încheie „Conferința Internațională de Telegrafie” care a hotărât schimbul de informații obligatoriu între stațiile conectate între ele.
1908: Statele Unite: alegeri prezidențiale, la care va învinge William Howard Taft.
1912: Mexic: revoluția împotriva lui Madero în Chihuahua.
1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie anunță că toată Marea Nordului s-a transformat într-un câmp de luptă.
1918: Primul Război Mondial: Semnarea armistițiului între Imperiul Austro-Ungar și aliați, armistițiu care pune capăt războiului. Evenimentul a avut loc la „Villa Giusti”.
1918: Polonia își declară independența față de Rusia.
1919: Istoricul Vasile Pârvan își inaugurează cursul de istorie la nou înființata Universitate a Daciei Superioare din Cluj cu prelegerea: „Datoria vieții noastre", în care a adus și un omagiu jertfei depuse de tinerii ostași români la înfăptuirea unității naționale a statului.
1920: Se înființează Școala Politehnică din Timișoara.
1930: Brazilia: Getúlio Vargas este proclamat președinte în urma unei lovituri de stat.
1935: Grecia: Cu întoarcerea regelui George al II-lea la tron se încheie perioada Republicii grecești.
1935: Son Kee-chung din Coreea încheie maratonul cu timpul de 02:26:42 ore, stabilind astfel un nou record mondial.
1936: Statele Unite: Franklin Delano Roosevelt este reales președinte.
1943: Spania: repatrierea diviziei División Azul.
1944: Armata franceză aduce un omagiu postum lui Antoine de Saint-Exupéry.
1946: Japonia: suveranitatea Împăratului japonez trece în mâna Parlamentului.
1947: Se semnează Tratado de Río prin care se acordă asistență militară reciprocă între statele americane din sud.
1954: Linus Pauling primește Premiul Nobel pentru chimie.
1954: Începe trimiterea trupelor franceze în Algeria din cauza intensificării mișcărilor pentru independență din acea colonie.
1954: Japonia: Premiera primei părți a filmului Godzilla.
1956: A fost înființată Opera Română din Iași, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.
1957: Uniunea Sovietică a trimis primul animal în spațiul cosmic -câinele Laika-, la bordul navei Sputnik II. Astfel, Laika a devenit prima ființă vie terestră care a navigat în spațiu, supraviețuind însă numai 7 zile.
1958: La Paris este inaugurat Palatul UNESCO.
1958: Cuba: Andrés Rivero Agüero este ales președinte.
1961: Birmanul Sithu Thant este ales Secretar General al ONU.
1964: Statele Unite: Lyndon B. Johnson este ales președinte, luând astfel locul lui John Kennedy, care fusese asasinat, și devenind al 36-lea președinte al Statelor Unite.
1966: Guatemala: este instaurată starea de urgență pe întreg teritoriu.
1966: Ciclonii în golful Bengalez provoacă peste 1.000 de victime.
1970: Salvador Allende este ales președinte al statului Chile.
1972: Chile: Președintele Salvador Allende formează un guvern mixt civil-militar.
1973: NASA lansează sonda spațială Mariner X cu destinația Mercur.
1973: Ministrul german al afacerilor externe, Walter Scheel, pune în timpul unei vizite la Moscova problema Berlinului.
1978: URSS și Vietnam semnează un tratat de asistență și cooperare pe 25 de ani.
1979: Carolina de Nord: Adepții Ku Klux Klan protestează împotriva comuniștilor, care organizaseră demonstrația „Moarte Clanului“.
1983: Dizidenți palestinieni îl atacă, cu ajutor sirian și libian, pe Yaser Arafat pe câmpia /fâșia libanului.
1985: Tito Brandsma, carmelitan olandez, ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.
1986: Statele Federale ale Microneziei au dobândit independența.
1986: Mozambic: Joaquim Chissano este desemnat președinte, înlocuindu-l astfel pe răposatul Samora Machel.
1986: Alianță de protectorat încheiat de Micronezia și de Marianas cu Statele Unite.
1988: Algeria: sunt aprobate prin referendum reformele propuse de președintele Chadli Benyedid.
1992: Bill Clinton devine al 42-lea președinte al Statelor Unite.
1992: Porto Rico: Pedro Roselló câștigă alegerile și este proclamat guvernator.
1992: Carol Moseley-Braun este prima femeie de culoare aleasă in Senatul american.
1994: Lansarea transportorului spațial american „Atlantis".
1994: Pe piața informatică este oferit Red Hat Linux 1.0.
1995: Taifunul "Angela", abătut asupra arhipelagului filipinez, s-a soldat cu 883 de morți și 188 de dispăruți.
1998: La Strasbourg este inaugurat Tribunalul European al Drepturilor Omului.
1998: Iridium, firma americană de telecomunicații, lansează pe piață primul serviciu de telefonie „via satelit”.
1988: Formația britanică Oasis lansează albumul The Masterplan.
1999: Armenia: Aram Sarkissian devine șef al statului.
1999: Judecătorul spaniol Baltasar Garzón judecă 98 de militari argentinieni pentru masacre pe timpul dictatorului Pinochet.
2005: Portugalia: Ceremonia de decernare a premiilor MTV Europe Music Awards.
2005: SUA: Ceremonia decernării premiilor Latin Grammy Awards (Los Angeles).
2006: Formația de muzică Tres de Noviembre prezintă primul său disc în sala Zacarías din Barcelona.
Nașteri
1895: Marea Ducesă Olga Nicolaievna Romanova (d. 1918)
1901: André Malraux, romancier francez (d. 1976)
1901: Leopold al III-lea al Belgiei (d. 1983)
1903: Walker Evans, fotograf american (d. 1975)
1918: Petru Buzgău, pictor și grafician român (d. 1999)
1949: Ștefan Baban, politician român
1949: Valeriu Buzea, politician român
1951: Gheorghe Barbu, politician român
1963: Romeo Raicu, politician român
1979: Emilian Dolha, fotbalist român
Decese
1643: John Bainbridge, astronom englez (n. 1582)
1643: Paul Guldin, astronom și matematician elvețian (n. 1577)
1711: John Ernest Grabe, teolog anglican (n. 1666)
1869: Andreas Kalvos, poet grec (n. 1792)
1914: Georg Trakl, poet austriac (n. 1887)
1917: Léon Bloy, scriitor francez (n. 1846)
1918: Aleksandr Mikhailovich Lyapunov, matematician rus (n. 1857)
1927: Karel Matěj Čapek-Chod, scriitor și jurnalist ceh (n. 1860)
1929: Olav Aukrust, poet norvegian (n. 1883)
1933: Emile Roux, medic, bacteriolog francez (n. 1853)
1936: Filip Lazăr, compozitor român (d. 1894)
1939: Charles Tournemire, compozitor francez (n. 1870)
1949: Solomon Guggenheim, industriaș american de origine elvețiană (n. 1861)
1954: Henri Matisse, pictor, sculptor și desenator francez, inițiatorul fobismului (n. 1869)
1992: Ion Dumeniuk, lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean (n. 1936)
1993: Leon Theremin, inventator rus (n. 1895)
1996: Jean-Bédel Bokassa, președintele al Republicii Central-Africane (n. 1921)
1999: Ian Bannen, actor scoțian (n. 1928)
2002: Lonnie Donegan, muzician scoțian (n. 1931)
2003: Rasul Gamzatov, poet rus (n. 1923)
2006: Paul Mauriat, muzician francez (n. 1925)
2006: Marie Rudisill, scriitor american (n. 1911)
2009: Francisco Ayala, scriitor spaniol (n. 1906)
2010: Viktor Cernomîrdin, om politic rus (n. 1938)
2015: Ahmad Tschalabi, om politic irakian
Sursa www. wikipedia.org