Dunărea l-a transferat pe Radu Crişan!

Dunărea l-a transferat pe Radu Crişan!

Dunărea Călăraşi a anunţat transferul tânărului fundaş central, Radu Crişan, ultima oară, în liga 1, la Astra Giurgiu. Născut la Turda pe 27 aprilie 1996, Crişan (197 cm) va îmbrăca pentru un sezon tricoul Dunării. „Sper ca venirea lui Radu Crişan să fie de bun augur. Avem nevoie de întăriri în linia defensivă şi cred că Radu e o soluţie bună. Îi doresc integrare rapidă şi mult succes!” a declarat preşedintele Eugen Pîrvulescu.

După ce a jucat pentru prima echipă de juniori, Radu Crişan evoluează în sezonul 2015 – 2016 la U Cluj (11 jocuri / 1 gol). În vara anului 2016 este transferat de Astra Giurgiu care-l direcţionează însă la Academica Clinceni (14 jocuri / 2 goluri) unde va juca până la finele anului.

Între 1 ianuarie 2017 şi 30 iunie 2018 evoluează la Sibiu pentru AFC Hermannstadt (36 jocuri / 3 goluri). Revine la Astra, bifând 9 partide în tricoul campioanei din urmă cu 3 ani (7, în campionat şi 2, în Cupa României).

A evoluat pentru Hermannstadt în finala Cupei României, în 2018, pierdută de sibieni cu 2-0 în faţa celor de la CS U Craiova.

Potrivit site-ului www.transfermarkt.com, Radu Crişan este evaluat la 250 de mii de euro.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.