Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în anul 2022

Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în anul 2022

Activitatea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în anul 2022, a avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranța stradală, siguranța rutieră și siguranța transporturilor, precum și destructurarea grupurilor/grupărilor infracționale.

De asemenea, polițiștii au avut în atenție asigurarea climatului de legalitate al mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, obiective care se regăsesc și în anul 2023.

Urmărind permanent evoluţia situaţiei operative, necesitatea prevenirii şi combaterii fenomenelor infracţional şi contravenţional, crearea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe teritoriul judeţului, menţinerea stării de legalitate în localităţile urbane şi rurale, în cursul anului 2022, s-au organizat 44 de razii, 240 de acţiuni cu efective lărgite și 1.205 controale.

Din totalul de 15.579 de intervenții, 5.328 au fost din mediul urban şi 10.251 în mediul rural.

În anul 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat acțiuni în domeniul combaterii evaziunii fiscale, prevenirii și combaterii contrabandei cu tutun și produse contrafăcute, precum și pentru prevenirea fraudelor în domeniul achizițiilor publice și în domeniul spălării banilor.

Au fost organizate și executate 134 de acțiuni pe linia combaterii evaziunii fiscale, prevenirii și combaterii contrabandei cu tutun și produse contrafăcute, precum și pentru prevenirea fraudelor în domeniul achizițiilor publice și în domeniul spălării banilor, fiind efectuate 215 percheziții domiciliare, puse în executare 28 de mandate de aducere și dispuse 17 măsuri preventive, iar valoarea prejudiciilor recuperate este de 6.138.380 de lei.

Totodată, au existat 156 de sesizări din oficiu în anul 2022, cu privire la săvârșirea de infracțiuni (contrabandă, punere în circulație produse contrafăcute, evaziune fiscală, spălarea banilor, alte domenii) și ridicate 1.400.920 țigarete.

În urma acțiunilor organizate, au fost aplicate în total 153 de amenzi contravenționale, în valoare de 435.800 de lei.

În anul 2022, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, toate infracțiunile de mare violență înregistrate au fost soluționate.

Polițiștii criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au deplasat pentru cercetarea la faţa locului la 2.761 de evenimente, fiind descoperite şi ridicate 156 de urme, de diferite categorii.

Eficienţa acestor urme ridicate din câmpul infracţional s-a materializat în identificarea prin mijloace criminalistice a 70 de persoane.  

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat 135 de controale la persoane fizice şi juridice și 30 de măsuri de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme și muniții dispuse față de titulari.

De asemenea, au indisponibilizat 27 de arme de foc, 538 de bucăți muniție și 53.644 de litri deşeuri periculoase.

În privinţa modalităţii de protejare a victimelor violenţei domestice, în cursul anului 2022, au fost emise 142 de ordine de protecţie provizorii, dintre care 39 în mediul urban şi 103 în mediul rural.

Ca structură antrenată special pentru a acţiona independent sau în colaborare cu alte forţe de menţinere a ordinii și siguranței publice, în vederea aplanării conflictelor deschise cu evoluţie violentă, în zone cu potenţial criminogen ridicat, precum şi pentru reţinerea unor persoane considerate periculoase ori prinderea unor urmăriţi, efectivele Serviciului pentru Acţiuni Speciale au participat la 65 de percheziții domiciliare, 46 de mandate executate și 163 de misiuni de escortă a persoanelor arestate.

Pentru polițiștii Biroului Siguranță Școlară, prevenirea victimizării minorilor, siguranţa în unităţile de învăţământ și a delincvenţei juvenile sunt preocupări primordiale în fiecare an şcolar.

Au fost efectuate 68 de activități de prevenire, însumând 3.480 de beneficiari.

În incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în anul 2022, la nivelul județului Călărași, au fost înregistrate 51 de fapte de natură penală.

Una dintre cele mai importante și eficiente resurse în cadrul unei instituții este cea umană, urmărindu-se astfel, pe parcursul întregului an, realizarea unui management responsabil și eficient, în scopul îndeplinirii unor obiective esențiale în cadrul instituției, procentul de ocupare a funcțiilor prevăzute fiind de 77,69.

Pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a gradului de victimizare, la nivelul inspectoratului au fost puse în aplicare planuri de măsuri, urmărindu-se combaterea cu fermitate a principalelor cauze generatoare ale accidentelor.

Serviciului Rutier a organizat şi coordonat 616 acțiuni, iar în cadrul activităților desfășurate au fost constatate și sancționate 33.654 de abateri la regimul circulației, fiind reținute 3.610 permise de conducere auto și retrase până la remedierea deficiențelor constatate 1.136 certificate de înmatriculare.

Comparativ cu anul trecut, în perioada anul 2022, se înregistrează scăderi la toții indicatorii în cazul accidentelor grave 43 (-20), persoane decedate 24 (-1) și persoane rănite grav 31 (-10).

În perioada de referință, principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea priorității de trecere vehiculelor și conducere fără permis.

Tot ca rezultat al activitaţilor desfăşurate, au fost descoperite/sesizate 678 de fapte penale, dintre care 402 la regimul circulaţiei şi 276 de altă natură.

În perioada supusă analizei, poliţiştii de proximitate au descoperit în flagrant delict 55 de infracțiuni, au soluționat 264 de dosare penale și 515 petiții.

Pe parcursul anului 2022, au fost primite şi soluţionate 29.030 de cereri pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice.

Biroul Pregătire Profesională are ca principale atribuții coordonarea, monitorizarea și evaluarea pregătirii de specialitate și a celei din domeniul intervenției polițienești, respectiv pregătire tactică, pregătire în domeniul educației fizice și autoapărării, în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și al conducerii autovehiculelor de serviciu.  

Au fost efectuate 128 de activități în domeniul tacticii polițienești și de pregătire fizică și autoapărare, precum și 41 de sesiuni de tragere. De asemenea, 228 de polițiști au participat la activitățile de conducere defensive.

Biroul pentru Protecția Animalelor este structura de specialitate cu competență în domeniul activităților privind prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol.

În cursul anului 2022, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au soluționat 90 de petiții referitoare la situații de pericol în care se aflau unele animale și au efectuat investigații în cadrul a 38 de dosare penale. Totodată, au fost aplicate 97 de sacțiuni contravenționale și întocmite 9 ordine de plasare în adăpost a unor animale.

Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în sectorul silvic constituie o prioritate a poliţiei, în condiţiile în care, acesta tinde să devină din ce în ce mai complex, având implicaţii deosebite asupra mediului înconjurător, ecosistemului şi economiei naţionale.

În perioada supusă analizei, au fost sesizate 42 de infracţiuni și a fost confiscată cantitatea de 172,84 m3 de material lemnos.

Polițiștii de ordine publică au constatat și aplicat 105 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 23/2008, în valoare de 1.850.000 de lei.

De asemenea, au fost executate, în sistem integrat, acţiuni şi controale, reușindu-se confiscarea a 822,35 kilograme de pește.

Au fost dispuse de către organele judiciare 342 de măsuri de supraveghere judiciară, dintre care 284 reprezentând măsuri de supraveghere prin control judiciar şi 58 de măsuri de arest la domiciliu.

La data de 09.12.2022 a fost semnat contractul de lucrări de construcții aferente proiectului de investiții Reabilitare termică și creșterea eficienței energetice a clădirii cu destinația sediu a Poliției Municipiului Oltenița, în cadrul Programului Operațional Regional (POR), iar lucrările au demarat la data de 27.12.2022, valoarea proiectului fiind de 9.243.076,96 lei.

De asemenea, a fost depusă cererea de finanțare în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), titlul proiectului fiind Renovarea energetică aprofundată a clădirii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

La data de 15.12.2022 a fost semnat contractul de finanțare, valoarea proiectului fiind de 12.278.395,25 lei.

În anul 2022, au fost efectuate lucrări de reparații și de întreținere la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, la Poliția Orașului Budești și la posturile de poliție Borcea, Ciocănești, Cuza Vodă, Dichiseni, Dor Mărunt, Dorobanțu, Dragoș Vodă, Frăsinet, Grădiștea, Independența, Luica, Modelu, Ulmu, Valea Argovei.

Pentru anul 2023, creșterea siguranței cetățeanului se menține ca fiind obiectivul principal al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Acțiunile viitoare vor viza îmbunătățirea calității serviciului polițienesc oferit cetățenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranța stradală și rutieră.

Pentru atingerea acestor obiective, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași va continua desfășurarea activităților în cooperare cu structurile de aplicare a legii la nivelul județului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situației operative.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.