Călăraşi / Peste 2000 de puieţi plantaţi de Ziua Naţională a Pădurilor

u21Vineri, 24 martie, de Ziua Naţională a Pădurilor, Asociaţia „Prietenii Pdurilor din România” în parteneriat cu autorităţile locale din Unirea, Borcea şi Dichiseni au iniţiat o campanie de plantare a nu mai puţin de 2200 de puieţi ornamentali: castan, salcie ornamentală, vişin ornamental, stejar, frasin, plop sau tei. Toţi cei prezenţi, adulţi şi elevi au plantat puieţi pentru România, pentru o viaţă mai bună! „Noi ne străduim să asigurăm puieţii ce urmează a fi plantaţi iar cu sprijinul reprezentanţilor comunităţilor locale au loc astfel de campanii de plantare. La Unirea, Borcea, Dichiseni şi Radovanu am beneficiat şi de ajutorul elevilor” a declarat Gabriel Şerban, reprezentatul Asociaţiei Prietenii Pădurilor din România, organizaţie pentru protecţia mediului înconjurător cu sediul în Râşnov (jud. Braşov) care a continuat. „Mulţumim celor care au susţinut achiziţia de puieţi: SC Agricom Borcea SA, domnilor Ştefan Amza, George Ladaru, Alexandru Nan, Florin Simion, preşedintele asociaţiei filiala Călăraşi, Liviu Tatu, Mihăiţă Ilisei şi nu în ultimul rând conducerii Romsilva. Mulţumim de asemenea şi domnului prefect George Iacob care a dat curs iniţativei noastre participând la acţiunea noastră de plantare la Unirea”.

Despre Asociaţia Prietenii Pădurilor din România

Prietenii Pădurilor din România au fost laureaţi cu trofeul pentru responsabilitate socială şi respect pentru mediu în cadrul Galei Performanţei, Creativităţii şi Excelenţei, organizată de Adela Diaconu. Aceştia au fost premiaţi alături de personalităţi şi vedete precum: Ana Maria Brânză, Elisabeta Lipă, Roxana Mînzatu, Doina Melinte, Cătălin Botezatu, Camelia Potec, Mihai Leu, Monica Roșu, Crina Matei, Anamaria Prodan Reghecampf şi mulţi alţi.

Misiunea Asociaţiei Prietenii Pădurilor din România este: Protejarea, conservarea, refacerea şi dezvoltarea pădurilor din România pentru creşterea calităţii vieţii comunităţilor umane, păstrarea biodiversităţii pentru generaţiile viitoare şi restabilirea echilibrului natural. Rolul lor este să ofere societăţii, cele mai eficiente şi necesare campanii de informare, educare şi conştientizare (privind importanţa, rolul şi funcţiile pădurilor).

u3R5R8R6u6u81

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.