Persoanele care s-au vaccinat cu două doze de ser anti-COVID pot descărca adeverinţa de vaccinare direct din Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor

Persoanele care s-au vaccinat cu două doze de ser anti-COVID pot descărca adeverinţa de vaccinare direct din Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor

Persoanele care s-au vaccinat cu două doze de ser anti-COVID pot descărca adeverinţa de vaccinare direct din Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, a declarat şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

"Persoana vaccinată îşi introduce câteva date de siguranţă şi poate să descarce această adeverinţă", a explicat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

În completare, conf. dr. Florentina Furtunescu din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi directorul direcţiei generale urgenţe medicale din cadrul DSU, a prezentat detalii legate de obţinerea adeverinţei de vaccinare. "Orice persoană vaccinată cu două doze de vaccin poate să intre pe site-ul adulti.renv.ro, citeşte termenii de utilizare şi îi acceptă. În cazul în care îi acceptă, îi apar două ferestre, una în care trebuie să introducă CNP-ul şi a doua în care introduce numărul de telefon. Primeşte un cod pe SMS, pe numărul de telefon, introduce codul respectiv şi obţine adeverinţa de vaccinare pentru CNP-ul pe care l-a introdus . (...) Cred că este deja disponibil serviciul acesta. Deocamdată, este disponibil pe CNP şi pe datele din buletin, de săptămâna viitoare va putea fi disponibil şi pe datele din paşaport", a declarat Furtunescu.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.