Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor și proxenetism

La această oră, polițiștii din Călăraşi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., efectuează 8 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, efectuează 8 percheziţii, în Bucureşti și Călăraşi, la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea infracţională.

Percheziţiile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi şi D.G.P.M.B..

La activități participă polițiști din cadrul strucuturilor de arme, investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică şi criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea unor posibile infracțiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

Vor fi puse în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.