FPTR: Peste 50 de hoteluri pun la dispoziție aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. În cadrul programului “Litoralul pentru Toți”, tarifele pornesc de la 40 de lei pe noapte

FPTR: Peste 50 de hoteluri pun la dispoziție aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. În cadrul programului “Litoralul pentru Toți”, tarifele pornesc de la 40 de lei pe noapte

Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc de la 40 de lei pe noapte, prin programul" Litoralul pentru Toţi", la care 54 de hoteluri din toate staţiunile participă cu aproximativ 4.000 de locuri de cazare, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Tarifele prin programul "Litoralul pentru Toţi", aflat la a 38-a ediţie, sunt cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, iar cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 3 stele din staţiunea Neptun şi costă 80 de lei/noapte pentru două persoane.

La polul opus, se află staţiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele două persoane vor plăti pentru un sejur de minimum 5 nopţi, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 de lei/noapte.

Turiştii care vor să se cazeze în staţiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru două persoane, pachete de minimum 4 nopţi.

Programul "Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, care se desfăşoară în perioada 21 mai - 20 iunie 2021.

La fel ca în anii trecuţi, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă de cei care nu le-au consumat încă. Detaliile privind hotelurile incluse în programul "Litoralul pentru Toţi" se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.