Căscioarele/ Depozit de plante furajere în flăcări

casc 1În data de 25 septembrie 2017, ora 18.00, patru echipaje specializate de stingere din cadrul subunităţilor Olteniţa, Budeşti, Chiselet şi Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Căscioarele, pentru stingerea unui incendiu de plante furajere, care se manifesta violent într-un depozit de plante furajere, proprietate privată, aparţinând unei societăţi comerciale cu profil agricol.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens la depozitul de plante furajere, existând risc de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului încă de ieri de la ora 18.00 şi operaţiunile continuă

Sunt afectaţi de incendiu aproximativ 3500 de baloţi mari de lucernă (aproximativ 750 kg de plante furajere în fiecare balot), valoarea pagubelor urmând să fie estimată după lichidarea arderii.
Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere, însă pompierii militari au intervenit eficient, au luat toate măsurile necesare pentru ca arderea să nu se dezvolte la vecinătăţi şi se lucrează mai departe până la stingerea incedniului.

casc 2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.