Noi medicamente pe listele acordate compensat și gratuit, disponibile pentru asigurați

Executivul a introdus încă 9 molecule pe listele medicamentelor compensate sau gratuite de care beneficiază asigurații, pe bază de prescripție medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sau cei înscriși în programele naționale de sănătate, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri de Guvern.

Această măsură are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni la care nu există metode de tratament satisfăcătoare.

Cele 9 medicamente nou introduse în lista celor prescrise sunt medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare de 100% din prețul de referință. De aceste medicamente beneficiază bolnavii cu proceduri intervenționale percutane, numai după implantarea unei proteze endovasculare (stent), bolnavii care se află în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli transmisibile — Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție HIV/SIDA, bolnavii cu psoriazis cronic sever (plăci), bolnavii cu mielom multiplu, dar și pentru tratamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat, înscriși în programul național.

Pentru aceste denumiri comune internaționale, se estimează ca, în anul 2017, decontarea se va încadra în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate alocat medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum / cost-volum-rezultat, respectiv bugetul alocat medicamentelor pentru boli cu risc crescut utilizate în programele naționale de sănătate curative.

Biroul de presă al Guvernului

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.