R. Paţurcă: În plan intern, obiectivul constă în fundamentarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și inclusive

Paturca la Senat

La începutul lunii, Comisia Naţională de Prognoză a dat recent publicităţii Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici 2017 – 2021, varianta iarnă. Astfel, în 2017, Produsul Intern Brut a fost de 853,2 miliarde lei, în creştere cu 7,1% faţă de 2016. În 2018, economia va creşte cu 6,1% după ce în toamna anului trecut, CNP estimase o creştere de 6,1% în 2017 şi 5,5% în 2018. “În plan intern, obiectivul constă în fundamentarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, de natură a furniza premisele consolidării unui stat puternic, proactiv și a unei societăți echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă.” a susţinut prin intermediul unei postări pe pagina de facebook, senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă.

Potrivit CNP, În 2017, cel mai mult a crescut agricultura cu 21,6%, urmată de industrie cu 8,5% şi servicii, 6,6%.

Prognoza de inflaţie s-a menţinut la 2,6% în 2018 iar cea privind cursul de schimb a crescut de la 4,55 la 4,59 lei / euro.

Investiţiile în 2018 vor creşte la 7,9% faţă de 3%, procentul înregistrat în 2017. În 2018, consumul va fi estimat la 6,3% faţă de 8,5% înregistrat la finele anului trecut.

În 2017, potrivit CNP, exporturile au fost de 62870 milioane euro, în creştere cu 9,5%. Şi importurile au crescut cu 12,4% fiind estimate la 75750 milioane euro. În 2018, exporturile vor creşte cu 7,8% iar importurile cu 8,9%.

Câştigul salarial mediu net a fost în 2017 de 2355 lei, în creştere cu 15,1% faţă de 206. Pentru acest an, câştigul salarial mediu net va ajunge la 2614 lei, în creştere cu 11%.

În 2018 numărul mediu de salariaţi va fi de 6.675 mii persoane, în creştere cu 3,8% faţă de 2017 (6430 mii persoane). În finele anului 2018, rata şomajului este estimată la 3,8% (347 mii persoane), faţă de 4% (351 mii persoane) cât s-a înregistrat la finalul anului 2017.

În 2018, Venitul naţional brut este prognozat la 196,4 miliarde euro, în creştere faţă de 2017, în cuantum de 182 miliarde euro.

Spre finalul anului trecut, Comisia Europeană a majorat prognozele de creştere a economiei României pentru 2017 - de la 4,3% la 5,7% - şi pentru 2018, de la 3,7% la 4,4%. Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere, de la 3,4% la 4,4%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2018, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook”.