Mai multe fapte, mai puţine vorbe!

Mai multe fapte, mai puţine vorbe!

Domnul primar Drăgulin e pus pe fapte mari în 2019. Şi-a propus, probabil, în noaptea dintre ani să performeze din nou în politică dar şi în administraţie ca să retrăiască peste un an şi jumătate vremurile bune din 2012 şi chiar 2016 când mii de călărăşeni i-au dat votul pentru a conduce municipiul reşedinţă de judeţ pe noi culmi de progres şi civilizaţie.

 

Aşa se face că încă de la jumătatea lunii ianuarie, ‘mnealui a lansat, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a Primăriei, invitaţii la dialog cetăţenilor din oraş, pentru a identifica (a câta oară?) problemele cu care aceştia se confruntă în cartierele în care locuiesc.

Prima întrevedere a avut-o, pe 18 ianuarie, cu locuitorii din cartierul Măgureni, uitat pur şi simplu de administraţia liberală de la bun început. Un demers, măcar discuutabil întrucât domnul primar ştia prea bine care sunt „bubele” existente acolo: canalizare, asfaltare, deh, chestii mărunte! O spune şi unul din foştii viceprimari din mandatul trecut, Marius Dulce cu care domnul Drăgulin a colaborat în perioada 2012-2016. „Vorbim de cartierul Măgureni, nu poţi să faci nimic acolo, până nu faci canalizare pluvială şi menajeră. Exista un proiect în 2010 care s-a actualizat valoric, în valoare de 3 milioane de lei care nu a fost pus în plan (...) şi iată am ajuns în 2019 şi nu s-a făcut nimic. Din 2016, tot vorbim despre acest cartier şi nu se face nimic”, este declaraţie a lui Marius Dulce pe care am văzut-o chiar azi în ediţia electronică a săptămânalului Obiectiv de Călăraşi.

Ba chiar şi celălalt viceprimar din acea perioadă, Virgil Dumbravă îl trage de mânecă pe primar şi-i transmite că „chestiunea”, nu doar că e veche dar că s-au identificat, în Consiliul Local, la începutul anului 2016, şi sursele de finanţare pentru soluţionarea acestora. Astfel în cadrul Procesului verbal al şedinţei extraordinare din 20 ianuarie 2016 se precizează că “Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico – economice pentru investiția cu titlul «MODERNIZARE STRĂZI CARTIER MĂGURENI», MUNICIPIUL  CĂLĂRAȘI a fost adoptat cu 13 voturi din 13 voturi exprimate”.

Mai departe. În procesul verbal al şedinţei ordinare a CL, din 27 ianuarie 2016, în cadrul discuţiilor purtate pe marginea Proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2016 şi estimările pentru anii 2017-2019, se arată următoarele „se aprobă suma de 10.575 mii lei la capitolul 74.02 - Protecţia mediului, pe subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, aşa cum se prezintă în Anexa nr. 1 la prezenta, cu amendamentul dlui Dumbravă Virgil, făcut la şedinţa pe comisii de specialitate: Canalizare menajeră  str. Petroşani - 150 mii lei şi Canalizare menajeră  str. Păcii 100 mii lei, prin diminuarea sumei de la poziţia TINERET. Supus la vot capitolul este votat cu 16 voturi pentru şi 2 abţineri (dl Ivanciu şi dl Bucioveanu), din 18 voturi exprimate.” Uuuupss, chiar domnul Dumbravă, ironizat în zilele noastre chiar de către domnul primar că a devenit „profesor” în administraţie publică, a făcut amendamentul care a şi fost votat? Aşa ceva, domnule primar...

“Din nefericire, părerea mea este că domnul primar are mulţi consilieri, despre care nu cred că îşi fac treaba bine. Trebuie să fie foarte atent la informaţiile pe care le primeşte de la consilieri, informaţiile pe care le primeşte de la serviciile din subordine, astfel încât acele informaţii să fie corecte.” a declarat recent pentru www.arenamedia.ro Virgil Dumbravă care a continuat “Nu poţi să faci o acţiune de a te întâlni cu oamenii din cartierul Măgureni ca să vezi ce probleme au şi fără ca cineva din primărie să-l tragă de mânecă şi să-i spună “Domnule primar, nu face acţiunea asta pentru că acum 3 ani am aprobat sumele ca să le rezolvăm problemele însă n-am făcut nimic până acum. Ce să le spunem acum? Că suntem acum serioşi şi atunci nu am fost serioşi?” Bineînţeles că în calitate de primar are foarte multe probleme, n-are cum să le ştie pe toate, însă el trebuie să se gândească foarte bine la cei de la care primeşte informaţia. Părerea mea e că oricărui primar i-ar plăcea să facă băi de mulţime dar în sensul de a lua pulsul. Da, să ia pulsul populaţiei, să vadă care sunt problemele pe teren. Dar repet, să mă duc într-un cartier, într-o zonă în care s-au aprobat nişte investiţii dar nu s-a făcut nimic pentru demararea lor, mi se pare totuşi un nonsens.”

Dar staţi aşa domnule primar că nu am terminat. În Procesul verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local din 31 ianuarie 2016 s-a consemnat că în cadrul discuţiilor purtate pe marginea Proiectului de hotărâre privind aprobarea majorării capitalului social al S.C. Ecoaqua S.A. Călăraşi, dumneavoastră, domnule primar, aţi spus următoarele vorbe ,,Cred că votul acestui proiect de hotărâre a avut cu totul alt substrat, fără să-şi dea seama, colegul meu a afirmat deja că este vorba de precampanie electorală. După părerea mea trebuie să ne gândim la un singur lucru, dragi colegi, că suntem noi, că vin alţii, proiectele trebuie să meargă mai departe, nu avem nici un drept să punem beţe în roate desfăşurării activităţii acestor proiecte, că mai rămâne Drăgulin Primar sau că vine X sau Y este prea puţin în comparaţie cu necesităţile pe care cetăţenii le au. Faptul că am promis, da, şi o să fac şi o glumă, domnule Dumbravă, poate până în 2020 îl termin şi o să aveţi canalizare pe Petroşani.” Cum? A fost o glumă sau ba? Aceste ultime cuvinte ne doare domnule primar! Suntem în 2019, nu mai e mult până în 2020 şi ce aţi spus ar putea să devină o glumă amară, care nu va fi gustată de nimeni!

Mergem şi mai departe până „în zilele noastre”. Proiectul de hotărâre privind modificarea si completarea  Hotărârii Consiliului Local nr.188/2015 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de  25.000.000 lei, în vederea finanțării a unor investiții publice de interes local, adoptat pe 7 noiembrie 2018, prevede că printre investiţiile publice de interes local propuse la finanţare se numără, la punctul 8 şi Reţea canalizare menajeră şi pluvială cartier Măgureni, Municipiul Călăraşi – HCL 105/28.06.2018, valoarea investiţiei fiind de 4.085.000 lei cu TVA. Care sunt lucrările propuse pentru executare? Haideţi să vă reîmprospătez memoria Amplasamentul pe care se vor realiza lucrările de extindere reţea canalizare menajeră şi pluvială îl reprezintă trama stradală şi trotuarele aferente, situate în intravilanul localităţii în cartierul Măgureni, format din următoarele străzi pe care sunt amplasate un număr de 334 gospodării cu o populaţie de 981 cetăţeni: Str.Agricultori, str.Viilor, str.Păcii, str.D.Bolintineanu, str.V.Conta, str.V.Tepeş, Petroşani, Intr.Petroşani, str.Lupeni, str. Rândunelelor, str. D.Cantemir, str.Vasile Lupu, str.NR.1, str.NR. 3.”

Chiar şi în cadrul Proiectului de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de  41.572.000 lei în vederea finanțării a unor investiții publice de interes local, despre care aţi spus că aveţi şanse mari să fie aprobat şi de Ministerul Finanţelor Publice, în acest an, printre investitiile publice de interes local, propuse la finanţare se află la „punctul 2. Reţea canalizare menajeră şi pluvială cartier Magureni, Municipiul Călăraşii – HCL 105/28.06.2018. Valoarea investiţiei este de 4.085.000 lei cu TVA iar la punctul 3. Modernizare străzi cartier Măgureni –HCL 6/20.01.2016. Valoarea investiţiei este de 6.680.000 lei cu TVA.” Corect?

Sigur, nu e deloc anormal ca un primar să fie permanent, în contact, cu cetăţenii. Să le asculte păsurile şi împreună să identifice nu doar soluţiile ci şi orizontul de timp pentru „implementarea” acestora. Dar să începi „băile de mulţime”, în an preelectoral şi chiar electoral că doar veţi conduce PNL în două tipuri de alegeri în acest an:europarlamentarele şi prezidenţialele, fix în cartierul cu problemele pe care le ştiţi prea bine, aţi găsit şi ceva resurse financiare ca să le rezolvaţi, dar s-o luaţi de la capăt, avansând noi promisiuni cetăţenilor care nu mai au răbdare pentru că trăiesc acolo ca în Evul Mediu, asta mi se pare ipocrizie maximă!

Domnul primar nu-i un simplu cetăţean care şi-a propus să candideze, în premieră, la Primărie şi atunci ar avea nevoie de astfel de contacte cu cetăţenii. Nu-i un soi de „fată mare” în chestiuni legate de administraţie.

Ştie prea bine ce probleme are oraşul, de ce resurse dispune pentru rezolvarea sau măcar ameliorarea acestora şi prin urmare, cred astfel de dialoguri par lovite de sens. Oamenii, indiferent de cartierul în care locuiesc, au mare nevoie de fapte, şi nu de vorbe!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.