ALDE Călăraşi / L. State: Nu vrem să periclităm Pilonul II de pensii care a fost înfiinţat de guvernarea Tăriceanu

ALDE Călăraşi / L. State: Nu vrem să periclităm Pilonul II de pensii care a fost înfiinţat de guvernarea Tăriceanu

Darius Vâlcov, consilierul premierul şi "eminenţa cenuşie" din spatele programului de guvernare PSD, a declarat luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate că "este o minciună totală" afirmaţia conform căreia fondurile private de pensii au cele mai mari randamente din România. Vâlcov a susţinut că fondurile de pensii private au randamente la jumătate faţă de titlurile de stat şi că banii deponenţilor s-au devalorizat.

“Nu există nicio discuţie, nicio evaluare la nivelul coaliţiei, în care să se vorbească despre suspendarea contribuţiilor sau desfiinţarea Pilonului II, aşa cum au interpretat anumite surse din mass-media. Este exclus sî modificăm ceva la Pilonul II fără a exista o consultare. Nu vrem să periclităm Pilonul II de pensii care a fost înfiinţat de guvernarea Tăriceanu.” a precizat liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “ALDE este susţinătorul Pilonului 2 de pensii şi nu s-a pus niciun moment problema eliminării lui. Dacă se va discuta despre acest subiect în coaliţie, noi ne vom prezenta punctul de vedere.”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.