M. Dulce: Cred că pe 15 iunie dăm drumul la bazinul de înot didactic

M. Dulce: Cred că pe 15 iunie dăm drumul la bazinul de înot didactic

Bazinul de înot didactic, construit în incinta Complexului Sportiv Dunărea va fi deschis publicului, cel mai probabil pe 15 iunie. Anunțul a fost făcut de primarul Marius Dulce care a mai adăugat că tarifele biletelor și abonamentelor vor fi stabilite de către Consiliul Local municipal.

“Cred că pe 15 iunie dăm drumul la bazinul de înot didactic. Probele s-au făcut, mai rămâne să încărcăm bazinul cu apă, după care să începem cu clorinarea apei. Sistemele funcționează, am achiziționat serviciul de mentenanță. A fost ceva mai dificil pentru că n-am avut buget până acum. Repet, cred că pe 15 iunie bazinul să fie pregătit pentru inaugurare. Avem personal angajat. O să mai fie nevoie de un asistent medical pe care-l vom recruta din rândul asistenților comunitari. Rezolvăm și această problemă astfel încât copiii care vor veni la bazin să fie supravegheați. Conform organigramei aprobată anul trecut nu mai puțin de 9 persoane își vor desfășura activitatea la bazin.”, susține pe pagina personală de Facebook primarul Dulce care a continuat “O parte din neconformitățile identificate au fost remediate. Săptămâna viitoare se vor finaliza lucrările de reparație rămase de executat. În plus dorim să mai facem un sistem de captare a apelor pluviale pentru că nu-mi place ce se întâmplă. La interior dacă se schimbă tiranții și tot ce s-a mai făcut între timp atunci am rezolvat problemele. Acces gratuit vor avea doar copiii însoțiți de profesori. După-amiază, mai exact după ora 16.00, ne gândim ca bazinul să fie accesibil publicului pe bază de bilete și abonamente. Tarifele vor fi stabilite prin Hotărâre de Consiliul Local și vor fi fundamentate în baza cheltuielilor efectuate pentru funcționarea în condiții optime a bazinului. Încercăm astfel să recuperăm măcar o parte din costuri.”

bazin2

Bazinul de înot didactic are dimensiunile 25m x 12,5m (5 culoare de 2,5 metri lăţime), cu o adâncime variabilă de la 1,20 la 1,80 metri.

Recepţia bazinului a avut loc pe 25 iulie 2019, lucrările fiind executate în cadrul Contractului de proiectare şi execuţie lucrări nr. 167 / 21.07.2017 încheiat între Compania Naţională de Investiţii SA şi Construcţii Erbaşu SA.

Pe 26 martie 2020, consilierii locali au aprobat HCL 60 privind darea în administrare către Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ a obiectivului de investiţii „Bazin de înot didactic în Municipiul Călăraşi, Bulevardul Republicii, nr. 2C, judeţul Călăraşi” (contractul de dare în administrare nr. 15.524 din 24.04.2020, încheiat între UAT Municipiul Călăraşi, în calitate de proprietar şi SPCTAFL, în calitate de administrator).

Primii paşi pentru construirea acestui bazin au fost făcuţi în decembrie 2014 când consilierii locali şi-au dat acordul privind transmiterea în folosinţă gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale a unui teren de 8.124 mp.

Pe 29 ianuarie 2016, a fost încheiat Procesul verbal nr. 4412/29.01.2016 între CNI şi U.A.T. Municipiul Călăraşi de predare a amplasamentului, un teren în suprafaţă de 8.127 mp, aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, situat în Bulevardul Republicii, nr. 2C (incinta Stadi

La începutul anului 2017, Compania Naţională de Investiţii a demarat procedura de achiziţie publică a contractului Proiectare-faza de adaptare la amplasament şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii ”Construire bazin de înot didactic, în municipiul Călăraşi, bulevardul Republicii, nr. 2C, judeţul Călăraşi”.

Valoarea estimată a contractului pentru care CNI a realizat achiziţia publică electronică ea fost de 6.265.984 lei fără TVA, termenul de finalizare fiind de 48 de luni.    

Pentru funcționarea bazinului aflat în administrarea Serviciului Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ este necesară suma anuală de 375.000 lei, ce va fi asigurată de la bugetul local.

bazin4