V. Diaconu: Așa cum bănuiam, primăria a refuzat accesul călărășenilor la actul de cultură

V. Diaconu: Așa cum bănuiam, primăria a refuzat accesul călărășenilor la actul de cultură

Managerul Centrului Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi, Virgil Diaconu, a solicitat conducerii Primăriei Călăraşi, la finele lunii mai, punerea la dispoziţie a Bazei Navrom pentru organizarea de evenimente culturale, desigur cu respectarea normelor de igienă şi a celor impuse de distanţarea socială. Răspunsul a fost negativ: „Baza sportivă Navrom nu va putea fi pusă la dispoziţie pentru organizarea de evenimente cultural – artistice întrucât compartimentarea şi dotările acesteia sunt destinate competiţiilor sportive şi prin utilizarea acestora în alte scopuri pot fi deteriorate”. Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. Sau invers. Iată mai jos ce ne-a declarat managerul CJCC, Virgil Diaconu.

Domnule manager, undeva la finele lunii mai, aţi solicitat conducerii Primăriei Călăraşi să vă pună la dispoziţie baza Navrom pentru a putea organiza evenimente culturale în contextul respectării normelor de igienă precum şi a celor impuse cu privire la regulile de distanţare. Ce s-a întâmplat? Ce v-a răspuns Primăria?

Așa cum bănuiam, primăria a refuzat accesul călărășenilor la actul de cultură. Se pare că pentru actualul primar este mai important comportamentul de ”mascul alfa” în politică decât interesul cetățeanului.  E greu de crezut că trio-ul format din Ivanciu-Fes, Romică-Șeptică și Daniel-NeamuriMulte ar putea face ceva vreodată spre binele călărășenilor și nu al lor personal.

Ce veţi face în continuare având în vedere că Guvernul a mai prelungit cu alte 30 de zile starea de alertă. Intenţionaţi să identificaţi o altă locaţie? Eventual în altă localitate?

Avem în vedere organizarea de spectacole în aer liber în municipiul Oltenița, în orașele Lehliu Gară și Fundulea, precum și în comuna Borcea. Pentru locuitorii municipiului reședință de județ, singura șansă de a avea acces la cultură este aceea de a sancționa administrația Drăgulin, trimițând-o acasă! Pe 27 septembrie, călărășenii trebuie să iasă cu toții la vot și să-și aleagă primarul cel mai potrivit: pe Marius Dulce – un om cu adevărat pentru Călărași și călărășeni.

Estimaţi ca măcar în ultimul trimestru activitatea dvs. să revină pe un făgaş cât de cât normal?

Am încredere că, începând cu 27 septembrie, vom putea începe cel puțin spectacolele în aer liber pe arena Navrom  - unde acum nu vrea domn’ primar Drăgulin (vezi adresa atașată) – cu nume mari, precum Delia, Florian Rus, Elena Gheorghe, Carla’s Dreams.  Sunt sigur că, în formula Vasile Iliuță - Marius Dulce la conducerea Consiliului Județean, respectiv Primăriei Călărași, îi vom bucura pe iubitorii de frumos din Călărași și din tot județul, aducându-le cele mai mari nume ale scenei românești și nu numai – așa cum am demonstrat deja că putem face.

cjcc1

cjcc2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.