Iliuţă, veste bună: S-a finalizat licitaţia privind sediul Prefecturii

Iliuţă, veste bună: S-a finalizat licitaţia privind sediul Prefecturii

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, susţine că s-a finalizat licitaţia privind restaurarea sediului Prefecturii, în perioada imediat următoare fiind programată semnarea contractului de execuţie a lucrărilor, estimate la circa 6 milioane de euro. „Pandemia ne-a întârziat licitaţia pentru că n-am putut să mai cerem documentele în timp util. A trebuit să le cerem electronic. S-a finalizat licitaţia privind Prefectura. Urmează săptămâna viitoare să semnăm contractul de execuţie a lucrărilor. În acest moment, proiectul este depus şi la CNI dar timpul nu ne mai permite să trecem prin toate procedurile impuse de Compania Naţională de Investiţii” a declarat pentru www.arenamedia.ro liderul CJ, Vasile Iliuţă care a mai adăugat că proiectul va fi susţinut din fonduri proprii. „Vom finanţa lucrările cu banii Consiliului Judeţean. Vom lua un împrumut sau de ce nu?, vom finanţa lucrările cu resurse de la bugetul propriu, urmând să alocăm anual câte 2 milioane de euro. Există aceste posibilităţi şi vă asigur că vom face tot ce ne stă în putinţă să finalizăm lucrările în următorii 4 ani” a mai adăugat Vasile Iliuţă.

Monument istoric, Palatul Prefecturii a fost construit în anul 1895 de arhitectul italian G. D. Cicconi. Aripa de sud, în care funcţionează Instituţia Prefectului, a fost reabilitată în 2008 cu  sprijinul Băncii Mondiale care a alocat puţin peste 4 milioane de lei pentru realizarea lucrărilor de consolidare a clădirii. Aripa de nord se află într-o stare avansată de degradare.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.