CJ Călăraşi | V. Iliuţă: Încercăm să cerem ordonanţă preşedinţială de suspendare a deciziei prefectului

CJ Călăraşi | V. Iliuţă: Încercăm să cerem ordonanţă preşedinţială de suspendare a deciziei prefectului

„Încercăm să o facem pe cale extraordinară, să cerem ordonanţă preşedinţială de suspendare a deciziei prefectului până la judecarea pe fond astfel încât primarii să poată să pună banii în bugetele locale ca să finanţeze proiectele de dezvoltare locale.”, a declarat joia trecută preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi. Afirmaţiile lui Vasile Iliuţă au survenit în contextul atacării la instanţa de contencios administrativ de către prefectul Valentin Barbu şi a celei de-a doua Hotărârii privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean în procent de 6% din impozitul estimat a fi încasat la nivelul Judeţului Călăraşi, pe unităţi administrativ – teritoriale pe anul 2021 şi estimări pe anii 2022-2024.

Tot în cadrul aceleaşi conferinţe de presă, Iliuţă a dat asigurări că modul de alocare a sumelor din acest an nu va deveni o obişnuinţă, fiind vorba de o excepţie generată de necesitatea de echilibrare a bugetelor UAT-urilor, de la nivel judeţean. „Am spus că echilibrăm bugetele localităţilor care nu au primit bani prin Hotărâre de Guvern. E o excepţie! Urmează apoi să ne aşezăm la masă şi să alocăm banii în funcţie de procentul electoral. PSD are în acest moment un procent electoral de 51% iar PNL, 40%. Mai există un primar de la un alt partid politic (n.r. primarul Mihai Ilie, oraş Budeţti, membru PPU-sl). E o cutumă pe care am practicat-o în mandantul 2016-2020 şi a dat roade. Reprezentantul partidului cu reprezentare în Consiliul Judeţean a preluat, să zicem, suma cuvenită în urma procentului electoral pe care a alocat-o primarilor din acel partid în funcţie de necesităţile fiecărei localităţi.”, a conchis Vasile Iliuţă.